Când începe pescuitul ştiinţific de sturioni în Dunăre. Anunțul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării
Când începe pescuitul ştiinţific de sturioni în Dunăre. Anunțul Institutului Naţional de Cercetare-DezvoltareIniţiat de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD), în parteneriat cu INCDDD, proiectul a început anul trecut, este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare, iar până în prezent în cadrul acestuia s-au identificat potenţialele zone de iernat şi de reproducere a sturionilor pe braţele Chilia şi Sfântu Gheorghe ale Dunării şi s-au făcut pregătiri pentru capturarea a 30 de exemplare de sturioni.
"Săptămâna aceasta urmează să pescuim sturioni adulţi în vederea marcării şi urmăririi lor. Pescuitul se va desfăşura în colaborare cu patru pescari din Grindu. La Isaccea, s-au adaptat echipamentele, s-au instalat nişte plase fixe pentru a se vedea cum lucrează şi în momentul de faţă suntem pregătiţi să începem activitatea propriu-zisă de pescuit sturioni", a declarat cercetătorul din cadrul INCDDD, Marian Paraschiv.
El a mai spus că luna aceasta se vor captura 30 de exemplare de sturioni adulţi care vor fi marcate, cercetătorii putând să-i urmărească ulterior.
În cadrul proiectului, în perioada iunie-iulie, la Isaccea-Grindu, va avea loc o acţiune de capturare a puilor sălbatici de sturioni pentru monitorizare, în lunile următoare fiind programată urmărirea distribuţiei sturionilor pe coasta Mării Negre.
"ARBDD are sarcina de a achiziţiona infrastructura de creştere a sturionilor, de a realiza reproducerea a minim 4.000 de pui de sturioni şi popularea Dunării cu minim 3.500 de pui de sturioni care vor fi marcaţi, acestea fiind unele din obiectivele principale ale proiectului", a precizat managerul de proiect din cadrul ARBDD, Gabriela Creţu.
Instituită în anul 2006, prohibiţia pescuitului sturionilor a fost criticată de comunităţile de pescari tulcene din cauză că statul român nu a acordat compensaţii pentru renunţarea la această activitate. Guvernul a finanţat acţiuni de populare a Dunării cu puiet de sturioni, necesare pentru refacerea efectivelor de sturioni, potrivit directorului general al INCDDD, Marian Tudor.
"S-a demonstrat că nu este suficient să interzici pescuitul pentru a se reface populaţia de sturioni. Altfel, au trecut 15 ani, trebuia să se înregistreze o creştere a potenţialului cel puţin. Nu s-a înregistrat această explozie şi este nevoie de măsuri pe care numai noi le putem lua, măsuri care nu ţin de populaţia locală", a afirmat directorul INCDDD, Marian Tudor.
Obiectivul general al proiectului "Dezvoltarea Staţiei de monitorizare a peştilor migratori: sturioni şi scrumbie - Isaccea" este conservarea biodiversităţii prin implementarea unor măsuri din Planul de management al Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.
Sursa: Agerpres
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp