Când se pot spăla rufe după Paște. Ce rânduieli au loc în Săptămâna Luminată

19 Apr, 2023 10:49
ZIUA de Constanta
3061
Marime text
Săptămâna care urmeză după duminica Paștelui și ține până la Duminica Tomei este numită SăptămânaLuminata pentru că precede Învierea Mântuitotuluiși are pentru creștini oînsemnătateaparte.
Se mai numește „Luminată” pentru că în trecut la Praznicul Învierii, primii oameni care treceaula religia creștină și care care se pregătiseră în mod deosebit în vremea postului mare, erau botezațiși erau numiți „Cei Luminați”.
Săptămâna Luminată este o perioadă excepțională în tradiția bisericească
În tradiția creștină, este o săptămână cu totul specială, care deschide o nouă perioada în viața liturgică a bisericii, perioda Penticostarului ( cartea de căpătâi a religie creștine, folosită doar în acestă perioadă anului), iar slujbele au o rânduială deosebită, cu aspect profund Pascal, caracteziate de bucuria bisericii pentru Învierea Mântuitorului și este o perioadă a iertării și a milosteniei.
În această perioadă nu se oficiază pomenirea celor adormiți, Ușile Împărătești ale Bisericii rămân permanent deschise, astfel privirea spre altar nu mai este împiedicată de nimic, ceea ce simbolizezeă ușa deschisă de la mormântului Domnului dar și ruperea catepetesmei templului din Iersalim în momentul morții lui Hristos. Credința populară spune că în acestă perioadă Raiul este deschis, iar cine moare în acestă săptămână merge direct la dreapta Domnului, indiferent de păcatele pe care le-a făcut, iar sufletele morților sunt libere.
Rânduiala înmormântăriii este de asemenea specială, slujba funerară fiindînlocuităde Slujba Învierii, care vorbesc de biruința vieții asupra morții
În acest timp, creștinii se salută cu urarea “Hristos a Înviat”, urmatăde răspunsul “Adevărat a Înviat”.
Ce însemnătate auzilele din Săptămâna Luminată
Pentru prima dată în anul biserices, miercurea și vinerea nu mai sunt sub semnul postului, este dezlegare la pește iar până la Rusali nu se fac metanii, ci doar închinăciuni.
Marțea din Săptamâna Luminată poarta denumirea de Marțea Albă și este declarată zi nelucrătoare, nu se spală nu se calca nu se face curat, femeile dau de pomanăpască și vin rosu.
Miercurea este numită „Sfânta Miercurie” și este ziua în care bărbații pot muncii la câmp, însă femeile nu au voie să muncească, deoarece potrivit tradiției, a munci de nunta șoarecilor, echivalează cu a aduce rozătoarele în caă și a te lipsi pentru tot restul anului de bucate pe masă.
Joia, poartă numele de Joia Verde sau Joia Rea, și este o zi in care secinstesc holdele și grădinile, iar cine muncește în acestă zi aduce asupra casei ghinion. Joia din Săptămâna Luminată cere un ritual al morților:44 de găleți cu apă sunt cărate de o perosană, două lumănări se aprind, iar apa astfel sfințită se varsă apoi în fântâna din curte.
Vinerea poartă numele de Vinerea scumpă sau Fântânița. Biserica sfințeste din nou fântânile în acestă zi după slujba de seară. Este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii șicontrasteazăcu Vinerea Mare de dinantea Paștelui. Legendele spun că Maica Domnului a construit o fântână care avea apă doar în Vinerea Luminată, și a cărei apă era dătătoare de viață.
În Săptămâna Luminată sunt trei zile în care este permisă spălarea hainelor
În săptămâna care urmează imediat după Paște, nu este păcat să se spele rufele în zilele de miercuri, joi şi sâmbătă.Luni ș imarţi sunt considerate tot zile de Paște, iar vineri se sărbătorește Izvorului Tămăduirii.
Articp preluat de pe b1tv.ro

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii