Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
10:16 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Când va depune Orban la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat

ro

07 Feb, 2020 20:18 1841 Marime text
Premierul desemnat Ludovic Orban a anunţat că luni va depune la Parlament lista de miniştri şi programul de guvernare actualizat, în vederea demarării procedurilor de învestire a noului Guvern, scrie agerpres.ro. 

"Am hotărât - luni să depunem programul de guvernare actualizat şi lista de miniştri, dar nu pot să mă prezint în faţa Parlamentului înainte de a mă prezenta în faţa forurilor statutare ale PNL. Luni, la ora 10,00, vom avea o reuniune a Biroului Politic Naţional şi vom supune votului colegilor din PNL programul reactualizat şi lista Guvernului, pentru ca tot luni să le trimitem spre Parlament, astfel încât să reducem cât mai mult posibilitatea boicotului procedural pe care-l planifică PSD. (...) Normal, trebuie să obţinem susţinerea colegilor noştri pentru programul de guvernare actualizat şi pentru lista de miniştri şi, după decizia Biroului Politic Naţional, vom înainte către Birourile permanente ale celor 2 Camere lista Guvernului şi programul de guvernare în conformitate cu prevederile constituţionale", a declarat vineri Ludovic Orban, aflat la Balş (Olt).

Întrebat despre varianta ca Guvernul pe care-l va propune să fie respins în Parlament, premierul a spus: "Este o condiţie obligatorie pentru a ajunge la anticipate".

"V-am anunţat după reuniunea Biroului Politic deciziile noastre şi mandatul delegaţiei care s-a prezentat la consultările declanşate de preşedinte. Obiectivul nostru fundamental este să dăm puterea oamenilor din nou, iar acest nu se poate face decât prin anticipate. România este ţinută prizonieră de o majoritate parlamentară retrogradă, conservatoare, antireformistă, care destul a ţinut România pe loc, dacă nu cumva a şi întors-o din drum.

Singura soluţie pentru a asigura o bună guvernare României este ca românii să-şi aleagă din nou un Parlament reprezentativ, care să fi o oglindă fidelă a opţiunilor actuale ale populaţiei şi mai ales ale aspiraţiilor, obiectivelor, năzuinţelor fiecărui cetăţean român. Iar, pentru ajunge la această situaţie, este evident trebuie să respingă două guverne, iar parlamentarii PNL sunt mandataţi să participe la şedinţele de plen de învestire şi să nu voteze Guvernul, astfel încât să se poată dizolva Parlamentul, pentru că, altfel, nu se pot face alegeri anticipate", a mai declarat Orban.

El a reiterat că, în conformitate cu Regulamentul Camerelor şi cu prevederile constituţionale, "Parlamentul trebuie ca în termen de 15 zile de la momentul în care a fost prezentată lista Guvernului şi programul de guvernare să programeze plenul la care se dă votul de învestire pentru propunerea de guvern".

Fiind întrebat despre faptul că se va prezenta în Parlament cu un guvern pe care nu-l doreşte nimeni şi despre ce va urma după, Orban a răspuns: "Ştiţi cum e, componenţa actuală a Guvernului este importantă".

"Eu sunt un om de echipă, sunt foarte mulţumit de toţi miniştrii, de toată echipa, nu am absolut niciun fel de motiv să exprim vreo nemulţumire faţă de vreunul dintre colegii mei. Şi noi suntem, în momentul de faţă, exercităm, practic, atribuţiile Guvernului, sigur, cu limitele constituţionale de rigoare în urma adoptării moţiunii de cenzură, dar, repet, România e în mâini bune, problemele ţării sunt rezolvate de noi şi sunt rezolvate cu celeritate şi cu profesionalism", a adăugat Orban. 

Sursa foto: gov.ro 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii