Cartierul mizeriei pe malul marii

Mai multi oameni necajiti isi petrec iarna in corturi de celofan

Cativa oameni fara locuinte s-au mutat pe malul marii * Ei si-au construit, in plina iarna, colibe din celofan * Necajitii beau apa dintr-o teava de scurgere si se incalzesc cu cartoane si sticle de plastic * Ei mai castiga un ban din fier vechi si sticle, pe care le vand * Locatarii mizerabilului "cartier" asteapta vara, sa plece la platforma de gunoi de la Eforie Sud

Trei colibe din celofan, chircite sub faleza abrupta a marii, aproape de Casa Casatoriilor, adapostesc cativa amarati fara locuinte. Ei au ales sa isi ridice aceste maghernite aici, pe malul marii, departe de forfota orasului. Ne-am incumetat intr-una din zilele umede de ianuarie sa coboram malul rapos si plin de noroi, pana la platoul ingust unde oamenii isi amenajasera un "cartier" al disperarii. Inainte de a reusi sa ajungem in fata "caselor", am fost luati in primire de cativa caini amarati, pripasiti acolo. "Ii tinem aici, ca mai latra noaptea, daca se apropie cineva. Le dam sa manance resturi si stau cu noi", aveam sa aflam ceva mai tarziu de la unul dintre locatari. Colibele, doua mai mari si una mai mica, au fost construite dintr-un schelet de scandura peste care au fost intinse cartoane si folii murdare de celofan. Albastre, verzi, galbene. In jurul lor stau aruncate peste tot ligheane, oale de toate dimensiunile, fiare vechi. Ce au putut sa adune si ei de la tomberoane. In sacii de plastic sprijiniti de peretii cocioabelor, stau cuminti sticle de bere de cele mai diverse branduri si asteapta in liniste sa se transforme in bani.

Locatarii cartierului de celofan

Trezit de galagia facuta de caini, unul dintre rezidentii acestui loc a deschis usa de scandura a maghernitei. "Aveti o tigara?", ne-a intampinat un barbat destul tanar. Avea hainele murdare, ca toti cei care cauta in gunoi sau aduna fier vechi pentru a-l vinde apoi la centrele de colectare. Omul ne-a spus ca se numeste Suliman Sali si ca are 33 de ani. Locuieste cu "sotia", de fapt, concubina lui, in varsta de 26 de ani, Anife Amet. "Am avut o sotie si am stat in casa ei, pe strada Docherilor. Dar ea a plecat in Turcia, la produs. Cand s-a intors, a vandut casa si s-a luat cu altul. Eu ce era sa fac!", povesteste cu tristete barbatul. Cu toate acestea, pare oarecum resemnat. Ne spune ca sta in coliba de doua luni. Vara, toti locatarii isi muta cartierul general pe rampa de gunoi de la Eforie Sud. "Adunam sticle de plastic. Vine oameni cu masinile, din tara, si le incarca. Nu stiu la ce le foloseste, dar ne da bani pe ele". Pana la vara, insa, vor ramane in cocioabele de pe malul marii. El spune ca e mai bine pe malul marii, decat sa intre abuziv intr-una din casele care stau sa se prabuseasca, prin oras. "Aici suntem linistiti", adauga el. In cealalta cocioaba locuieste familia Doaga, cu un copil de 10 ani, care nu merge la scoala, "ca nu sunt posibilitati". Nici unul dintre ei nu e acasa, dar Sali ne spune, plin de respect, ca Ion Doaga are serviciu in port si se descurca ceva mai bine. In timpul discutiei, femeia lui Sali, Anife, ne urmareste cu interes de dupa "fereastra" din celofan. Atunci cand vede obiectivul aparatului de fotografiat, se ascunde repede inauntru. "Tocmai si-a spalat parul", ne explica Sali. Barbatul ne invita inauntru.

Confort zero... grade

"Holul" e atat de ingust incat cineva mai solid nu ar incapea. Singura camera are o soba injghebata din bucati de tabla. Patul e ascuns de o patura soioasa, dupa care femeia incearca sa scape de privirile noastre. Sali ne spune ca beau apa dintr-o teava de scurgere. Barbatul nu pare a se gandi vreo clipa ca s-ar putea imbolnavi din aceasta cauza. "Apa e buna, nu are nici un gust", spune el cu nonsalanta. Zapezile din ultima vreme le-au creat ceva probleme. Viscolul le-a bagat zapada in colibe prin toate crapaturile, iar cand s-a topit, le-a intrat apa inauntru. De cand stau in colibe, nu au avut niciodata necazuri cu intrusii. Politistii au venit intr-o zi sa vada ce e cu ei, dar i-au lasat in pace, vazand ca nu fac nici un rau. "Noi nu furam, nu dam in cap la nimeni, traim cum putem", ne-a spus Anife de dupa perdeaua care ascundea patul, reluand cliseul cu care oamenii aflati in situatia lor isi justifica existenta amarata. Mai mult, Sali se lauda ca vecinii de la blocurile de pe faleza ii iubesc si le mai dau o farfurie de mancare. Ei mai castiga cate ceva ajutandu-i la diverse munci pe militarii de la Caminul armatei. Sali recunoaste ca el castiga ceva bani. "Fac cam 150-200 de mii pe zi din fier, dar azi n-am iesit, ca e cam frig. Merg si sticlele, cu o mie de lei. Le adunam de pe plaja". Ii lasam pe saracii oameni si urcam inapoi dealul spre oras. De sus, se vad bine acoperisurile din celofan colorat, fixat de ligheane, caramizi si bucati mari de piatra. Luxoasele vile care domina faleza zambesc ironic la vederea maghernitelor mizerabile ridicate in bataia vantului, pe malul marii.