Casa de Pensii mai are de solutionat circa 9500 de dosare pe legi speciale
Casa de Pensii mai are de solutionat circa 9500 de dosare pe legi speciale
11 Feb, 2004 00:00
ZIUA de Constanta
996
Marime text
Casa Judeteana de Pensii Constanta a acordat, in ultima perioada, o atentie deosebita dosarelor depuse in baza Legii 189 din 2000, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, ca si celor stramutate in alta localitate decat cea de domiciliu ca urmare a unor tratamente bilaterale, si a Legii 309 din 2002 privind recunoasterea si acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar in cadrul Directiei Generale a Serviciului Muncii in perioada 1950-1961. Pana la inceputul acestei luni, la Casa Judeteana de Pensii Constanta s-au depus, in baza celor doua acte normative, aproximativ 25.000 de dosare. Din totalul acestora, 17.202 au fost in baza Legii 189 si 7765 in baza Legii 309. Pana la ora actuala, au fost solutionate 15.500 dosare, 9500 dintre cele depuse pe Legea 189 si 6000 ale persoanelor care se incadreaza in prevederile Legii 309. Prin urmare, la momentul actual, salariatii Casei de Pensii mai au de solutionat 9440 de dosare. Numarul total de pensionari pe care ii are in plata, in prezent, Casa de Pensii este 177.618 pensionari, din care pensii de asigurari sociale 133.693, cu vechime integrala 71.075 de persoane, iar dintre acestia 63.484 sunt pe Legea 3/1977, 3981 sunt pe Legea 19/2000, iar dintre acestia din urma 419 pensionari sunt cu pensie anticipata si 3195 sunt cu pensie anticipata partiala. Exista, de asemenea, in plata, din totalul de 177.618, pensionari pentru limita de varsta cu vechime incompleta 25.028 de persoane, invalizi de gradul I - 593, invalizi de gradul II - 9122, invalizi de gradul III - 3795 de pensionari. La pensiile de urmas cu un singur urmas sunt 13.730 de pensionari pe baza Legii 3 si 2503 persoane in baza Legii 19. Totodata, sunt 1076 de pensionari de urmasi cu doi urmasi, iar cu trei urmasi sunt 221 de pensionari. De asemenea, din agricultura sunt 27.003 pensionari, iar veterani de razboi sunt 9354 de beneficiari.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii