„Cât de anostă a putut să ajungă Constanța!“ Primarul Făgădău nu „ratează“ nicio săptămână fără o urecheală din partea liberalilor
„Cât de anostă a putut să ajungă Constanța!“: Primarul Făgădău nu „ratează“ nicio săptămână
14 Nov, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
1997
Marime text
Noi critici la adresa primarului Constanței, Decebal Făgădău, formulate de conducerea PNL Constanța.
Președintele liberalilor constănțeni, deputatul Bogdan Huțucă, este de părere că „primarul Constanței, Decebal Făgădău, s-a desprins cu totul de realitățile Constanței. Habar nu are cum arată orașul, cât de murdară și anostă a putut să ajungă Constanța. Din biroul dânsului nu se văd decât miile de floricele plantate și băncuțele pe care le plimbă ca pe sfintele moaște dintr-un parc în altul. În rest, totul e așa de frumos și perfect, mai ales că, ne amintește tot timpul domnul Făgădău, trăim într-un oraș bogat care își permite să cumpere chiar și toalete publice de 50.000 de euro bucata”.
Huțucă îl invită pe edilul-șef al Constanței să pășească pe străzile orașului și să vadă mizeria, haosul în construcții, haitele de maidanezi, să simtă mirosul dintre blocuri și tristețea unui oraș care merită să trăiască și să se dezvolte dincolo de bâlciurile organizate cu bani de la bugetul local.
„Mergeți, domnule Făgădău, la ora 17.00 pe străzile orașului, să vedeți cum pierd zilnic constănțenii zeci de minute în trafic, în ambuteiaje generate de lipsa de viziune de care ați dat dovadă în dezvoltarea orașului. Să vedeți cum într-un oraș „așa de bogat” nu se investește nimic, în locuri de muncă, în dezvoltare, în educație. Ne scoateți ochii cu construcțiile de blocuri, că se ridică betoane peste betoane, dar de ce nu vă puteți mândri, domnule primar, și cu un parc nou sau cu o școală nouă? Dar poate că acest oraș, domnule Făgădău, este bogat doar pentru dvs. și firmele de casă ale PSD, pe care le ocrotiți și le acordați lucrări publice în continuare, în timp ce noi, restul, vedem cum un oraș altădată mândru și frumos se ruinează pe zi ce trece”, afirmă deputatul liberal într-o postare pe pagina sa de socializare.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii