Câte oi au fost scoase din nava Queen Hind, eşuată în Portul Midia. Ce spune şeful ANSVSA
Câte oi au fost scoase din nava Queen Hind, eşuată în Portul Midia. Ce spune şeful ANSVSA
04 Mar, 2020 00:00
ZIUA de Constanta
4720
Marime text
La data de 25 februarie 2020, nava Queen Hind, eşuată în Portul Midia din Constanţa, a fost adusă la chei de către GSP, societate contractată de CN APM Constanţa pentru dezeşuarea şi ecarisajul navei. Etapa a doua a contractului constă în scoaterea leşurilor oilor de la bordul navei şi neutralizarea lor la incinerator.
Pe 28 februarie, GSP a început descărcarea încărcăturii biologice, iar până la data de 3 martie au fost transportate 2.829 de leşuri, adică 103,05 tone. Se estimează că peste 14.000 de cadavre se află pe nava scufundată.
Preşedintele ANSVSA, Robert Chioveanu, a precizat pentru ZIUA de Constanţa că număratul oilor este un factor important în etapa curentă. „Leşurile sunt încărcate sub control în Portul Midia. Se numără capetele şi apoi sunt cântărite, pentru estimarea greutăţii. Încărcătura este transportată la incinerator în Tuclea, ulterior”, a spus şeful ANSVSA.
Enumerăm etapele planificate pentru operaţiune:
1. Pregătirea epavei pentru operaţiunea de descărcare (îndreptare cu winch-uri, spălare a punţilor).
2. Specialiştii GSP acţionează pentru asigurarea accesului utilajelor la încărcătură.
3. Începerea operaţiunilor de descărcare a leşurilor cu: graifer telecomandat, mini încărcătoare motorizate şi transpaleţi pentru zonele înguste (spaţiul în interiorul navei este limitat, iar spaţiul dintre unele punţi este de aproximativ un metru înălţime).
4. Încărcarea leşurilor în containere etanşate şi transportarea acestora cu maşini autorizate DSV la unitatea de incinerare din judeţul Tulcea.
Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa a semnat la data de 14 ianuarie 2020, cu Grup Servicii Petroliere, contractul privind serviciile de dezeşuare şi ranfluare a navei Queen Hind şi scoaterea şi neutralizarea încărcăturii din interiorul navei. Valoarea contractului este de 19.150.000 lei, durata acestuia fiind de 35 zile de la semnare.
Citeşte şi
GSP a început descărcarea încărcăturii biologice din Nava Queen Hind (galerie foto)
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în şedinţă. Pe ordinea de zi, planul pentru ecarisarea încărcăturii navei Queen Hind (galerie foto)
O epopee, aproape de final. Nava Queen Hind ar putea fi adusă la chei
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii