Câteva sute de păsări vor fi capturate, în Stațiunea Biologică Marină Agigea, pentru monitorizare
Câteva sute de păsări vor fi capturate, în Stațiunea Biologică Marină Agigea, pentru monitorizare
04 May, 2021 08:10
ZIUA de Constanta
1855
Marime text
- În Monitorul Oficial al României Partea I numărul 455 din 28 aprilie anul acesta a fost publicat Ordinul privind aprobarea derogării în scopul cercetării științifice pentru unele specii de păsări.
Astfel, conform actului normativ la care facem referire, prin derogare de la prevederile art. 33 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 49/2011, cu modificările și completările ulterioare, se aprobă capturarea, în incinta Stațiunii Biologice Marine „Prof. Dr. Ioan Borcea” Agigea a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, a câteva sute de specii.
Derogarea se stabilește de la data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 31 decembrie 2023.
Capturarea exemplarelor din speciile de faună sălbatice, se va face până la finele anului, prin utilizarea de plase ornitologice și structuri de plase de tip Heligoland, numai de către Stațiunea Biologică Marină „Prof Dr. Ioan Borcea” Agigea, cu personal tehnic de specialitate și cu respectarea prevederilor Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic.
Exemplarele din speciile de faună sălbatice vor fi capturate, examinate, inelate și eliberate în stare vie și la foarte scurt timp de la capturare.
Iată în continuare lista și numărul de specii ce urmează a fi capturate spre monitorizare.
1. Barză albă (Ciconia ciconia) 100 Juvenili/Adulți vii;
2. Egretă mică (Egretta garzetta) 100 Juvenili/Adulți vii;
3. Țigănuș (Plegadis falcinellus) 100 Juvenili/Adulți vii;
4. Scoicar (Haemantopus ostralegus) 100 Juvenili/Adulți vii;
5. Pasărea ogorului (Burhinus oedicnemus) 50 Juvenili/Adulți vii;
6. Ciocîntors (Recurvirostra avocetta) 100 Juvenili/Adulți vii;
7. Lopătar (Platalea leucorodia) 100 Juvenili/Adulți vii;
8. Lebădă de vară (Cygnus olor) 100 Juvenili/Adulți vii;
9. Cormoran mare (Phalacrocorax carbo) 100 Juvenili/Adulți vii;
10. Cormoran mic (Phalacrocorax pygmaeus) 100 Juvenili/Adulți vii;
11. Pelican comun (Pelecanus onocrotalus) 50 Juvenili/Adulți vii;
12. Pescăruș pontic (Larus cachinnans) 100 Juvenili/Adulți vii;
13. Pescăruș cu picioare galbene (Larus michahellis) 100 Juvenili/Adulți vii;
14. Pescăruș asiatic (Larus ichthyaetus) 50 Juvenili/Adulți vii.
Ordinul cu numărul 65/15 aprilie este semnat, pentru ministrul mediului, apelor și pădurilor, de Robert-Eugen Szép, secretar de stat.
Sursa foto: Arhivă ZIUA de Constanta
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii