Caz incredbil! Un bărbat din Constanța care se dădea femeie a păcălit mai mulți bărbați că se va căsători cu ei. Prejudiciul, peste 42.000 de euro (VIDEO)
Caz incredbil!: Un bărbat din Constanța care se dădea femeie a păcălit mai mulți bărbați că se va căsători
21 Jun, 2024 13:36
ZIUA de Constanta
1735
Marime text
La data de 20 iunie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 2 Poliție au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară, în județul Constanța, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
Potrivit Poliției Capitalei, în fapt, la data de 15 noiembrie 2023, polițiști din cadrul Secției 2 au fost sesizați, prin plângere, de către un bărbat, în vârstă de 48 de ani, cu privire la faptul că, în perioada 2019 - septembrie 2023, persoane necunoscute, prin intermediul unor rețele de socializare online, l-ar fi indus în eroare, prin aceea că, folosindu-se de o identitate feminină falsă, i-ar fi câștigat încrederea și pe fondul unor presupuse relații, i-ar fi solicitat mai multe sume de bani, provocându-i un prejudiciu în valoare totală de peste 100.000 de lei.
În urma cercetărilor efectuate a fost identificat un bărbat, în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptei.
Totodată, în urma probatoriului administrat în cauză a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2019 - noiembrie 2023, bănuitul, folosind același mod infracțional de operare, ar fi determinat alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 29 și 48 de ani, să remită diverse sume de bani.
Din cercetări, s-a stabilit faptul că prejudiciul total creat este de aproximativ 42.000 de euro.
În vederea administrării materialului probator, la data de 20 iunie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, pe raza județului Constanța, fiind depistat bărbatul în vârstă de 29 de ani, bănuit de comiterea faptelor. Totodată, acesta a fost condus la sediul subunității de poliție în vederea audierii.
Citește și:
Polițiștii au descins la locuințele unor persoane acuzate că ar fi furat combustibil din trenuri și din depozitul unui aeroport (FOTO)

„Bănuitul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentat în fața magistraților cu propunere legală.
De asemenea, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 2 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.
Acțiunea a beneficiat de suportul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române și de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Constanța.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este un procedeu în cadrul procesului penal reglementat de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie“ - au mai precizat reprezentanții Poliției Capitalei.
Citește și:
Polițiștii au descins la locuințele unor persoane acuzate că ar fi furat combustibil din trenuri și din depozitul unui aeroport (FOTO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii