Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:18 12 03 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant! Frați gemeni de 12 ani, exploatați prin muncă! Minorii erau obligați să muncească în condiții foarte grele

ro

12 Mar, 2025 11:28 264 Marime text
Foto: DIICOTUn caz șocant a fost scos la iveală de procurorii DIICOT! Doi frați gemeni de 12 ani au fost exploatați prin muncă pe raza judeţelor Ilfov şi Prahova și în municipiului Bucureşti. Minorii erau obligați să presteze munci extrem de dificile, iar cel care a contribuit la exploatarea acestora este chiar fratele lor. 

Procurorii DIICOT au reușit să destructureze rețeaua infracțională iar trei suspecți au ajuns după gratii. 

La data de 11 martie 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea a 3 inculpați , cu vârstele de 22, 30 și 52 de ani și măsura controlului judiciar față de un inculpat de 23 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de minori și supunere la muncă forțată sau obligatorie.

Materialul probator a reliefat că, în anul 2023, trei dintre inculpați, membri a aceleași familii, au recrutat, transportat și adăpostit două victime minore, fraţi gemeni în vârstă de 12 ani şi 2 luni la momentul recrutării, în vederea exploatării acestora prin supunere la muncă forţată.

Cele două victime au fost obligate, inclusiv prin acte de constrângere fizică și psihică, să presteze munci  dificile în diferite locații situate pe raza judeţelor Ilfov şi Prahova și în municipiului Bucureşti, inculpații profitând de imposibilitatea acestora de a se apăra, cauzată atât de vârsta fragedă  cât şi de starea de vădită vulnerabilitate  ( familie modestă, monoparentală, lipsa de reacție a părintelui pentru  stoparea stării de exploatare)“ - conform DIICOT

Cercetările efectuate au mai relevat că inculpatul în vârstă de 23 de ani, frate al  victimelor, a sprijinit atât recrutarea  cât și exploatarea celor doi minori.

După aducerea persoanelor vătămate în stare de aservire, inculpații le-au obligat să presteze munci fizice incompatibile cu vârsta,  încălcând flagrant prevederile codului muncii care interzice încadrarea în muncă a persoanelor sub vârsta de 15 ani.
Astfel, victimele au fost obligate să încarce/descarce cantități mari de materiale de construcții, de fructe, să taie și să care lemne, să ridice stâlpi, să toarne beton, să desfășoare munci la edificarea unui imobil, să presteze activități de vânzare, pe perioade de timp îndelungate care depășeau uneori 16-18 ore pe zi.
În contextul exploatării, atât inculpații, cât și alte persoane au realizat filmări, pe care le-au postat în mediul online, unul din cei doi minori fiind surprins dormind, într-un vehicul de transport.
Au fost puse în aplicare mandate de percheziție la locuințele inculpaților, fiind identificate și ridicate mai multe mijloace de probă.
Astăzi, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților reținuți, pentru o perioadă de 30 de zile“ - au mai precizat procurorii DIICOT.

Activitățile judiciare au fost realizate împreuna cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului Intervenții și Acțiuni Speciale din IGPR, Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova și jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Prahova.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“ - au mai menționat procurorii DIICOT.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii