Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:24 23 01 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Caz șocant la o școală din Timișoara! Un elev i-a turnat o sticlă cu apă unei fetițe în cap! Cum a reacționat mama minorei

ro

23 Jan, 2025 15:39 289 Marime text
Foto: Facebook/MDLPAMinorul de 12 ani implicat în incidentul de la Școala Generală nr. 12 din Timișoara a fost internat pentru investigații, dar starea lui este bună și va fi externat în zilele următoare, a declarat joi, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii 'Louis Țurcanu' din Timișoara, dr. Iulia Bagiu.

'În cursul zilei de miercuri s-a prezentat în serviciul de Urgențe un elev de 12 ani cu acuzele de hetero-agresiune. I s-au făcut radiografii de antebraț și la articulațiile radiocarpinene care au infirmat existenței unei fracturi sau fisuri. Starea copilului este una bună. Copilul a fost internat pe secția de chirurgie pentru supraveghere. În momentul de față, copilul este în stare bună, urmând să fie externat în zilele următoare', a explicat dr. Iulia Bagiu.


Polițiștii Secției 1 Urbane au fost sesizați de către medicul de gardă de la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii 'Louis Țurcanu' Timișoara că un minor de 12 ani s-a prezentat la spital, miercuri, împreună cu părinții, întrucât ar fi fost prins de încheieturile mâinilor de mama unei fete căreia acesta i-ar fi turnat apă în cap în urma unor neînțelegeri la școală.

Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea întregii situații de fapt și dispunerea măsurilor legale care se impun, arată, joi, o informare de presă a Poliției Timiș.

Șefa Inspectoratului Școlar Județean Timiș, Aura Danielescu, a explicat că incidentul a avut loc la Școala Gimnazială nr. 12 Timișoara, după finalizarea programului școlar, când un elev al unității de învățământ i-a turnat unei colege o sticlă de apă în cap.

'Scena s-a petrecut în prezența altor colegi care, de altfel, au și filmat întregul incident. De asemenea, s-au adresat injurii și s-au făcut aprecieri cu privire la faptul că eleva agresată merita ceea ce tocmai i se întâmplase. Incidentul a fost semnalat domnului director, în cursul serii de miercuri, de către doamna dirigintă a clasei din care fac parte elevii implicați. Azi, la prima oră, conducerea a luat măsuri, notificând autoritățile competente. De asemenea, la această oră, domnul director are o întrevedere cu părinții elevilor implicați. Ulterior acestei întâlniri, va avea loc ședința Comisiei pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității. Precizăm că domnul director are cunoștință și despre faptul că elevul agresor s-ar fi prezentat cu părinții la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Louis Țurcanu Timișoara. Dat fiind faptul că acțiunile întreprinse sunt în desfășurare și situația este mai complexă decât pare, la prima vedere, ne rezervăm dreptul de a reveni cu precizări/clarificări, în momentul în care vom deține informații valide. Incidentul întărește ideea că este imperios necesară colaborarea dintre toți partenerii implicați în educație', a transmis Aura Danielescu. 

AGERPRES,

Citește și: 

Experiment inedit într-un liceu. Efectele renunțării la rețelele sociale în rândul unor elevi
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii