Cazinoul din Constanța, promisiunea care învinge scepticismul (VIDEO)
Cazinoul din Constanța, promisiunea care învinge scepticismul (VIDEO)
10 Nov, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
7109
Marime text
- Pe măsură ce timpul trecea și oamenii puteau întrezări cu ochiul liber progresul făcut de dedicatele echipe de constructori, scepticismul, însă, a început să piardă tot mai mult teren în fața realității.
În aprilie 2020, Cazinoul din Constanța, iubit și deplâns deopotrivă de o țară întreagă, s-a învăluit în schele, sub promisiunea unei renașterii în adevăratul sens al cuvântului, promisiune făcută însă la un moment în care nu se cunoștea, cu exactitate, gradul în care fusese avariat în urma uitării sale.
Lucrările de consolidare, restaurare și modernizare a Cazinoului, întreprinse de compania bucureșteană Aedificia Carpați, alături de partenerii săi pentru acest proiect, societățile Remon Proiect, Profesional Construct Proiectare şi Tehnoinstal SRL, în baza proiectului întocmit de compania Remon Proiect, au scos la iveală răul pe care Cazinoul îl suferise, ca urmare a abandonării sale de către autoritățile.
Ordinul de începere a lucrărilor la Cazino a fost semnat pe data de 13 ianuarie 2020, data stabilită pentru demararea proiectului fiind 15 ianuarie 2020 – zi cu multiplă semnificație, fiind Ziua Culturii Naționale, dar și ziua poetului național Mihai Eminescu, al cărui bust se învecinează, pe faleza din Constanța, cu bătrânul Cazino.
„Îl putem salva și o vom face! Va străluci“, a fost legământul făcut de ing. Petre Badea, directorul general al companiei Aedificia Carpați, în ianuarie 2020.
Scepticismul în legătură cu renașterea Cazinoului nu a lipsit, însă, încă de la primele momente ale sosirii echipelor de constructori.
Întocmirea proiectului de restaurare, consolidare și modernizare într-un timp record, după planurile inițiale ale arhitectului Daniel Renard, obținerea autorizațiilor de construire, aprobările primite în cadrul Comisiei Naționale de Arheologie – toate acestea au domolit într-o anumită măsură pornirile spre scepticism.
Pe măsură ce timpul trecea și oamenii puteau întrezări cu ochiul liber progresul făcut de dedicatele echipe de constructori, scepticismul, însă, a început să piardă tot mai mult teren în fața realității.
Arc peste timp, în august 2022, Cazinoul le-a făcut iubitorilor săi una dintre cele mai frumoase surprize, în mai bine de zece ani: cu o fațadă dezgolită de schelele ce-l învăluiseră întru binefacere, Cazinoul le-a arătat tuturor că, aidoma păsării Phoenix, este pregătit să renască, sub atenta și dedicata baghetă a specialiștilor ce îl au în grijă.
Turnurile reconstruite, acoperișul impecabil, fațada imaculată – toate lucrate cu grijă, migală și profesionalism, după cele mai înalte standarde de calitate și în conformitate cu cele mai bune metode de protejare a monumentului – toate acestea vin martori ai promisiunii potrivit căreia Cazinoul „va străluci“!
Acum, Cazinoul însuși stă martor al viitoarei renașteri, moment așteptat cu inima și anticipat cu sufletul nu numai de către cei care-l iubesc, ci și de către cei care lucrează efectiv la renașterea sa.
În Secțiunea Video puteți urmări un film realizat de compania Aedificia Carpați cu lucrările întreprinse în anul 2020.
De asemenea, puteți urmări și emsiunea „Europa. Mi-e bine, ți-e bine. Cazinoul, restaurat după fotografii originale“, din 6 noiembrie 2022, difuzată pe Digi 24
PRECIZĂRI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Cele mai frumoase momente ale Cazinoului Constanța, de la abandon! Ziua din care Cazinoul ne-a lăsat să vedem că renaște (FOTO-VIDEO)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Comentarii