CCR, despre prevederile din Codul Comunicațiilor Există riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată

• Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că sunt neconstituţionale anumite prevederi din Codul Comunicaţiilor.
• ''Lipsa garanţiilor deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere şi stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială şi privată a persoanei''.

Curtea Copnstituțională a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.2 pct.27, cu referire la introducerea art.10 ind.2 lit.a), b) și d) și alin.(2)-(7) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011 privind comunicațiile electronice și art.10 din Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul comunicațiilor electronice pentru stabilirea unor măsuri de facilitare a dezvoltării rețelelor de comunicații electronice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Pentru pronunțarea soluției de admitere, Curtea a reținut, în esență, următoarele argumente:

Luând act, pe de o parte, de Decizia nr.440 din 8 iulie 2014, prin care Curtea a constatat neconstituționalitatea, în integralitate, a Legii nr.82/2012 care stabilea obligaţia furnizorilor de reţele publice de comunicaţii electronice şi a furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului de a reţine anumite date generate sau prelucrate ca urmare a unei comunicaţii ori a unui serviciu de comunicaţii (datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi a persoanelor juridice, precum şi datele necesare pentru identificarea unui abonat sau unui utilizator înregistrat) pentru punerea acestora la dispoziţia organelor de urmărire penală, instanţelor de judecată şi organelor de stat cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale, și, pe de altă parte, de faptul că, până în prezent, legiuitorul nu a reglementat o nouă lege referitoare la reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice şi de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului, Curtea a reţinut că dispozițiile art.2 pct.27 din legea criticată, cu referire la introducerea art.10 ind.2 alin.(1) lit.c) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011, care instituie obligația în sarcina furnizorilor de rețele sau servicii de comunicații electronice de a furniza ”informațiile reținute sau stocate” organelor de urmărire penală sau organelor cu atribuții în domeniul securității naționale, nu au caracter previzibil, iar proporționalitatea măsurii nu este asigurată prin reglementarea unor garanții corespunzătoare, cu respectarea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție. Lipsa garanțiilor deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere și stocare a datelor, cu riscul afectării dreptului la viaţă intimă, familială și privată a persoanei, a secretului corespondenţei şi a libertăţii de exprimare, ingerința statului în exercitarea drepturilor constituționale menționate nefiind formulată într-o manieră susceptibilă să ofere încredere cetățenilor în caracterul său strict necesar într-o societate democratică. Chiar dacă norma prevede garanțiile necesare accesului și folosirii informațiilor reținute sau stocate, prin modul defectuos/ambiguu de redactare, lipsit de precizie și predictibilitate, Curtea constată că aceleiași dispoziții sunt susceptibile de a crea aparența de legalitate cu privire la activitatea de reținere și stocare a informațiilor electronice, lăsând posibilitatea interpretării acestora în sensul că obligația reținerii și stocării informațiilor electronice poate fi reglementată prin acte normative infralegale, adoptate de autorități publice administrative cu competențe în materia comunicaţiilor electronice. Or, o atare concluzie este incompatibilă cu drepturile fundamentale a căror protecție este consacrată constituțional, astfel că art.2 pct.27 din legea criticată, prin care se introduce art.10 ind.2 alin.(1) lit.c) în Ordonanța de urgență a Guvernului nr.111/2011, sunt neconstituționale prin raportare la art.1 alin.(5), art.26, art.28 și la art.30 din Constituţie.

Cu privire la dispozițiile art.13 și ale art.48 din actul normativ criticat, Curtea a reţinut că atât prin conţinutul lor normativ lacunar sub aspectul stabilirii unor minime cerinţe obligatorii sau a unor criterii obiective pentru aprobarea amplasării elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan, cât și prin faptul că reprezintă derogări de la regimul juridic aplicabil spațiilor verzi care instituie interdicții absolute în acest domeniu, sunt apte să afecteze exercitarea în condiţii de normalitate a dreptului la ocrotirea sănătății și a dreptului la un mediu sănătos. Curtea a constatat că măsura dispusă nu este necesară, adecvată și nici proporţională, amplasarea elementelor de infrastructură fizică necesare susținerii rețelelor de comunicații electronice pe spațiile verzi situate în intravilan având un caracter excesiv, de natură a afecta drepturile protejate constituțional de art.34 și art.35 din Legea fundamentală.