CCR Termen nou pentru dezbatarea sesizării USR privind Legea pentru protecţia avertizorilor
CCR: Termen nou pentru dezbatarea sesizării USR privind Legea pentru protecţia avertizorilor- Iniţial, dezbaterea fusese programată pentru data de 21 septembrie.
Curtea Constituţională a României a preschimbat pentru 13 iulie termenul de dezbatere a sesizării USR în legătură cu Legea privind protecţia avertizorilor în interes public, au informat, joi, oficiali ai CCR, notează Agerpres.
Iniţial, dezbaterea fusese programată pentru data de 21 septembrie.
USR a sesizat CCR cu privire la această lege pe motiv că „forma impusă de coaliţia PSD-PNL-UDMR slăbeşte considerabil protecţia persoanelor ce vor să dezvăluie neregulile din instituţiile publice şi ridică obstacole considerabile în obţinerea fondurilor din PNRR".
În sesizare sunt invocate patru argumente de neconstituţionalitate, printre care încălcarea obligaţiilor asumate în momentul aderării la Uniunea Europeană şi lipsa de claritate şi predictibilitate a unor prevederi.
USR consideră că actul normativ contravine Directivei UE pe care avea scopul de a o transpune - Directiva 2019/1937 a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului UE. Directiva interzice ca prin transpunerea sa în legislaţia internă să se diminueze nivelul de protecţie acordat deja unui avertizor. Conform USR, legea PSD-PNL-UDMR "exact asta face" - scade protecţia oferită persoanelor care vor să sesizeze nereguli.
Potrivit USR, şi Consiliul Legislativ a formulat observaţii şi recomandări în ceea ce priveşte lipsa de claritate, precizie şi predictibilitate a legii care „au fost ignorate" de partidele aflate la putere. Legea nu prevede concret, explicit, clar şi previzibil la art. 1 alin. (4) ce dezvăluiri ale încălcărilor de norme nu intră sub incidenţa legii avertizorilor, indică USR.
„În raport de prevederile art. 346 din TFUE, la care fac trimitere generic prevederile art. 1 alin. (4), rezultă că nu pot face obiectul avertizărilor în interes public încălcări ale normelor în materie de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii naţionale, care sunt considerate de stat ca fiind esenţiale pentru securitatea naţională şi, în mod special, care privesc armament, muniţie şi material de război.
Neconstituţionalitatea textului derivă din faptul că este imposibil astfel pentru un avertizor să cunoască care sunt interesele pe care statul le consideră, la un moment dat, esenţiale pentru securitatea naţională sau cele privind dotarea de război.
Un astfel de exemplu îl constituie achiziţionarea de fier vechi pe post de tehnică militară. Având în faţă textul de lege votat, este imposibil de stabilit dacă se încadrează sau nu, la un moment dat, în noţiunea de chestiune esenţială pentru securitatea naţională, care nu va putea fi dezvăluită de un avertizor", argumentează USR în sesizarea depusă la CCR.
De asemenea, USR invocă încălcarea prevederilor art. 15 din Constituţie referitoare la teoria „dreptului câştigat", susţinând că este diminuată protecţia oferită avertizorilor de integritate sub nivelul actual conferit de Legea nr. 571/2004 privind protecţia personalului din autorităţile publice, instituţiile publice şi din alte unităţi care semnalează încălcări ale legii.
Nu în ultimul rând, în sesizare este invocată încălcarea principiului bicameralismului, în condiţiile în care Camera Deputaţilor a adoptat "numeroase" amendamente care „au denaturat semnificativ" consimţământul exprimat de Senat, precum eliminarea raportărilor anonime, scăderea până la trei ori a amenzilor civile aplicabile pentru represalii la adresa avertizorilor şi impunerea unui termen minim între momentul raportării şi divulgarea publică.
Legea privind protecţia avertizorilor în interes public vizează persoanele care raportează încălcări ale legii. Proiectul, iniţiat de Guvern, stabileşte cadrul general în materia protecţiei persoanelor care raportează încălcări ale legii, care s-au produs sau care sunt susceptibile să se producă în cadrul autorităţilor, instituţiilor publice, altor persoane juridice de drept public, precum şi în cadrul persoanelor juridice de drept privat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp