Ce a aprobat noul Consiliu de Administraţie al Spitalului Judeţean Va primi Cardioscan 50.000 de euro pe lună de la CJC?
Ce a aprobat noul Consiliu de Administraţie al Spitalului Judeţean: Va primi Cardioscan 50.000 de euro pe lună
30 Jul, 2016 00:00
ZIUA de Constanta
5119
Marime text
Privaţii de la Cardioscan sunt pe cale să obţină ce şi-au dorit încă din momentul în care au venit la Constanţa: un buget generos din bani publici, aproximativ 60.000 de euro pe lună! Decizia a fost aprobată ieri, în cadrul şedinţei Consiliului de Administraţie (CA) al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Constanţa, în unanimitate!
Managerul SCJU, Cătălin Grasa, a precizat că votul dat în CA a fost dublat şi de o serie de memorii către Consiliul Judeţean pentru finanţarea tuturor cazurilor de infarct, astfel încât pacienţii să nu mai fie obligaţi să scoată bani din buzunar, de vreme ce plătesc asigurări medicale şi sunt pacienţii spitalului.
„Avem nevoie de sprijinul Consiliului Judeţean pentru a putea finanţa toate cazurile de infarct înregistrate lunar. Spitalul nu are bani să se susţină”, spune dr. Grasa.
La fel ca managerul Cardioscan, dr. Bogdan Mut-Vitcu, şi directorul interimar al SCJU, dr. Grasa, apreciază că necesarul de cazuri pe care spitalul ar trebui să le deconteze către privaţii de la Cardioscan ar fi de 60 pe lună. Cum logistica per caz ajunge la 800 de euro, dintr-un singur calcul rezultă că laboratorul şi clinica de angiografie şi cardiologie intervenţională care operează un contract de 15 ani la nivelul unităţii medicale ar putea avea lunar un buget de 48.000 de euro. În plus, Cardioscan va primi, conform înţelegerii cu spitalul, şi materiale specifice pe care unitatea medicală le achiziţionează din banii proveniţi din Programul naţional de infarct al Ministerului Sănătăţii.
În timp ce anesteziştii nu cunosc să existe o astfel de înţelegere, dr. Bogdan Câmpineanu, cel care ţine locul directorului medical, a explicat, în cadrul şedinţei de CA, că, de vreme ce Cardioscan tratează pacienţii spitalului, medicii anestezişti trebuie să colaboreze cu cei din clinica privată. Potrivit informaţiilor deţinute de reprezentanţii sindicatului Camera Medicilor, celelalte clinici private care îşi desfăşoară activitatea în spital au angajat propriii anestezişti.
Vă reamintim că CA-ul SCJU este format din cinci membri. Trei dintre aceştia sunt desemnaţi de Consiliul Judeţean: unul este numit direct de preşedintele CJC, iar ceilalţi doi sunt numiţi de plenul consiliului. Al patrulea membru este reprezentantul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, respectiv Facultatea de Medicină, prin dr. Liliana Tuţă, iar cel de-al cincilea membru este cel al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, prin reprezentantul desemnat Adriana Hâldan.
În prima şedinţă de Consiliu Judeţean va fi completat CA-ul spitalului cu reprezentanţii CJC din actuala legislatură.
Managerul SCJU, Cătălin Grasa, a precizat că votul dat în CA a fost dublat şi de o serie de memorii către Consiliul Judeţean pentru finanţarea tuturor cazurilor de infarct, astfel încât pacienţii să nu mai fie obligaţi să scoată bani din buzunar, de vreme ce plătesc asigurări medicale şi sunt pacienţii spitalului.
„Avem nevoie de sprijinul Consiliului Judeţean pentru a putea finanţa toate cazurile de infarct înregistrate lunar. Spitalul nu are bani să se susţină”, spune dr. Grasa.
La fel ca managerul Cardioscan, dr. Bogdan Mut-Vitcu, şi directorul interimar al SCJU, dr. Grasa, apreciază că necesarul de cazuri pe care spitalul ar trebui să le deconteze către privaţii de la Cardioscan ar fi de 60 pe lună. Cum logistica per caz ajunge la 800 de euro, dintr-un singur calcul rezultă că laboratorul şi clinica de angiografie şi cardiologie intervenţională care operează un contract de 15 ani la nivelul unităţii medicale ar putea avea lunar un buget de 48.000 de euro. În plus, Cardioscan va primi, conform înţelegerii cu spitalul, şi materiale specifice pe care unitatea medicală le achiziţionează din banii proveniţi din Programul naţional de infarct al Ministerului Sănătăţii.
Mut primeşte ce-a... pohtit!
În urmă cu o săptămână, managerul Cardioscan declara, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa: „Problema infarctului se poate rezolva cu aproximativ 60.000 de euro pe lună! În contractul încheiat cu SCJU, trebuie să facem toate cazurile de pacienţi cu infarct, dar spitalul trebuie să-şi asume că nu ne finanţează. Sau se pot face demersuri pentru accesarea altor programe prin Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru materiale, pentru a rezolva alte tipuri de cazuri. Aceste demersuri nu s-au făcut niciodată, ele trebuiau făcute de manager, nu de noi, privaţii!“Contract pe 15 ani care merge mai departe
În 2011, SCJU a organizat licitaţie pentru serviciile de imagistică din cadrul spitalului. Contractul nr. 24949, cu o durată de 15 ani (2011-2026), semnat la data de 7 octombrie 2011, are ca lider de asociere Pozitron, iar ca parteneri, Cardioscan şi Medimar. Cardioscan SRL, cu sediul în Constanţa, a fost înfiinţată în 2013. În prezent, îi are ca asociaţi pe Daniela Monica Gaitanidis Făgădău (soţia primarului Constanţei), cu 5%, şi pe Bogdan Mut-Vitcu, cu 95%. Firma are sediul social în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.Are Cardioscan protocol cu secţia ATI?
Prin intermediul liderului Sindicatului Camera Medicilor, medicii anestezişti din cadrul Secţiei ATI - Terapie Intensivă au solicitat conducerii spitalului să reglementeze raportul lor de muncă în relaţia cu privaţii de la Cardioscan. Mai exact, ne-a explicat liderul de sindicat, Delia Dumitrescu, „anesteziştii vor să ştie dacă există un protocol semnat între privat şi spital prin care privatul poate solicita prezenţa medicilor din ATI în cadrul intervenţiilor pe care le desfăşoară”.În timp ce anesteziştii nu cunosc să existe o astfel de înţelegere, dr. Bogdan Câmpineanu, cel care ţine locul directorului medical, a explicat, în cadrul şedinţei de CA, că, de vreme ce Cardioscan tratează pacienţii spitalului, medicii anestezişti trebuie să colaboreze cu cei din clinica privată. Potrivit informaţiilor deţinute de reprezentanţii sindicatului Camera Medicilor, celelalte clinici private care îşi desfăşoară activitatea în spital au angajat propriii anestezişti.
Gheorghe Donţu, ales preşedinte de CA
Tot în cadrul şedinţei de ieri, cel mai nou membru al Consiliului de Administraţie a fost ales pentru o perioadă de şase luni în funcţia de preşedinte al CA-ului spitalului. Este vorba despre consilierul PSD Gheorghe Donţu.Vă reamintim că CA-ul SCJU este format din cinci membri. Trei dintre aceştia sunt desemnaţi de Consiliul Judeţean: unul este numit direct de preşedintele CJC, iar ceilalţi doi sunt numiţi de plenul consiliului. Al patrulea membru este reprezentantul Universităţii „Ovidius“ din Constanţa, respectiv Facultatea de Medicină, prin dr. Liliana Tuţă, iar cel de-al cincilea membru este cel al Direcţiei de Sănătate Publică a Judeţului Constanţa, prin reprezentantul desemnat Adriana Hâldan.
În prima şedinţă de Consiliu Judeţean va fi completat CA-ul spitalului cu reprezentanţii CJC din actuala legislatură.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii