Ce a decis Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la o licitaţie a Primăriei Mangalia
Ce a decis Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu privire la o licitaţie a Primăriei Mangalia
30 Dec, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
2823
Marime text
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a adoptat decizia nr. 2300/C10/2400, din data de 19.12.2019, privind contestaţia nr. 1997/08.11.2019, înregistrată la CNSC cu nr. 45646/11.11.2019, de către Gradinariu Import-Export SRL, reprezentată legal prin administrator Andrei Grădinariu şi convenţional prin Societatea Civilă de Avocaţi „Ceparu şi Irimia”, privind rezultatul procedurii unei licitaţii deschise organizate de Municipiul Mangalia. Mai precis, se doreşte anularea licitaţiei de achiziţie a unui vehicul multifuncţional de întreţinere a drumurilor.
Contestaţia are în vedere atribuirea contractului de furnizare având ca obiect „Achiziţie vehicul multifuncţional de întreţinere drumuri în cadrul proiectului: «Improving the connection of tertiary nodes Mangalia and Balchik to TEN-T infrastructure»", cod CPV 34144400-2.
S-a solicitat:
- admiterea contestaţiei;
- anularea adresei de comunicare a rezultatului procedurii mai sus menţionată;
- anularea raportului procedurii nr. 78901/29.01.2019 în partea ce priveşte admisibilitatea ofertei Corporations Rom Cons Equipment SRL;
- anularea deciziei autorităţii contractante prin care oferta depusă de Corporations Rom-Cons Equipment SRL a fost declarată admisibilă şi câştigătoare;
- obligarea autorităţii contractante la reluarea procedurii de atribuire de la etapa verificării admisibilităţii ofertei depuse de Corporations Rom-Cons Equipment SRL.
Prin adresa înregistrată la CNSC cu nr. 47539/21.11.2019, SC Corporations Rom-Cons Equipment SRL, cu sediul în Timişoara, reprezentată legal prin administrator Rus Teodor Dorin şi convenţional prin Cabinet de Avocat Roxana Iliescu, a formulat „Cerere de intervenţie voluntară”, prin care a solicitat: admiterea cererii de intervenţie şi respingerea contestaţiei formulată de Gradinariu Import-Export SRL, ca netemeinică şi legală.
Consiliul a decis: „În temeiul prevederilor art. 26 alin. (2) lit a) si b) din Legea nr. 101/2016, admite in parte contestaţia formulată de SC Gradinariu Import-Export SRL în contradictoriu cu Municipiul Mangalia. Dispune anularea raportului procedurii nr. 73901/29.10.2019 precum şi a tuturor comunicărilor subsecvente acestuia. În temeiul prevederilor art. 26 alin. (5) din Legea nr. 101/2016, dispune continuarea procedurii, după îndeplinirea dispoziţiilor de mai sus, prin solicitarea de clarificări adresate ofertantului SC Corporation Rom-Cons Equipment SRL privind posibilitatea îndeplinirii cerinţei privind asigurarea service-ului în perioada de garanţie pentru utilajul Mulag MKF 600 în combinaţie cu un vehicul Iveco Eurocargo 4x4, potrivit celor cuprinse în motivare, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicarea prezentei decizii.
În temeiul prevederilor art. 26 alin. (6) din Legea nr. 101/2016, respinge ca nefondate celelalte critici formulate de contestator, potrivit celor cuprinse în motivare. Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 17 alin. (3) şi art. 61 şi urm. din Codul de procedură civilă, respinge cererea de intervenţie formulată de SC Corporation Rom-Cons Equipment SRL. Prezenta decizie poate fi atacată cu plângere, în temeiul art. 29 din acelaşi act normativ, în termen de 10 zile lucrătoare de la comunicare”.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii