Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:04 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce au decis magistraţii constănţeni într-un dosar în care este implicată societatea Oil Terminal

ro

16 Jan, 2018 16:13 2187 Marime text
Societatea OIL TERMINAL SA informează acţionarii cu privire la faptul ca în data de 15.01.2018, Curtea de Apel Constanţa, prin încheierea pronunţată, a dispus suspendarea judecării contestaţiei în anulare care face obiectul dosarului nr. 613/36/2017 până la soluţionarea recursului declarat de către contestatorul Dumitrescu Andrei Sebastian împotriva încheierii de şedinţa pronunţată la data de 04.10.2017 în dosarul nr.7264/118/2016 al Curţii de Apel Constanţa, având ca obiect înregistrarea Hotărârii AGEA nr.6/10.10.2016 de majorare a capitalului social al Oil Terminal S.A.
 
Recursul face obiectul dosarului nr.  7264/118/2016/a2, care până la data prezentei, nu a primit termen de judecată de la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie.
 
"Menţionăm că dl Dumitrescu Andrei Sebastian nu a avut calitate de parte în dosarul nr. 7264/118/2016.2", potrivit BVB.ro.
 
"Reamintim faptul că in data de 09.11.2017, dl Dumitrescu Andrei Sebastian a depus la Curtea de Apel Constanta o actiune in anulare prin care solicita  instantei sa pronunte o hotarare judecatoreasca prin care sa dispuna anularea Deciziei civile nr. 676/01.11.2017  pronuntata de Curtea de Apel Constanta in dosarul nr. 7264/118/2016, prin care s-a dispus înregistrarea Hotararii AGEA nr.6/10.10.2016 de majorare a capitalului social al Oil Terminal S.A. Cererea a facut obiectul dosarului nr. 613/36/2017.", se mai arată în raportul emis de Bursa de Valori Bucureşti.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii