Ce indemnizație încasează directorul tehnic provizoriu al CT BUS SA Constanța?
Ce indemnizație încasează directorul tehnic provizoriu al CT BUS SA Constanța?
20 Jul, 2023 13:26
ZIUA de Constanta
1626
Marime text
Consiliul de Administraţie al CT BUS SA, numit în baza H.C.L nr. 131/30.03.2023 şi 185/27.04.2023, întrunit în şedinţa din 08.06.2023 a adoptat hotărârea nr.62/08.06.2023.
Administratorii societății au luat act de încetarea Contractului de mandat nr. 12D/19.12.2022 al lui Fănel Popa, director tehnic provizoriu, prin ajungere la termen, începând cu data de 25.06.2023 și l-au învestit pe acesta cu un nou mandat provizoriu ca director tehnic până la 25.10.2023, cu posibilitatea prelungirii, pentru motive temeinice, până la 6 luni.
Totodată, administratorii au mai aprobat cu unanimitate de voturi indemnizaţia fixă lunară acordată directorului general provizoriu, în cuantum de 14.980 lei/lună/brut și l-au împuternicit pe Adrian- Dan Dugăiașu, în calitate de președinte al Consiliului de Administrație, să semneze contractul de mandat, astfel cum a fost negociat, cu directorul tehnic provizoriu, potrivit documentului publicat în Monitorul Oficial partea a IV-a 3.191 din data de 18 iulie 2023.
Despre CT BUS SA
CT BUS funcționează din anul 1991 și are sediul social pe strada Industrială nr. 8 din Constanța. Acționar unic este Municipiul Constanța, prin Consiliul Local Municipal Constanța.
În anul 2020 societatea a declarat profit de 2.289 milioane euro, cifră de afaceri de 24.22 milioane euro și 693 angajați.
Anul 2021 a înregistrat pierdere de 96.291 euro, cifră de afaceri 22.227 milioane euro și 698 angajați.
În 2022, societatea a înregistrat o cifră de afaceri de 24.604 milioane euro, 693 de angajați și un profit de 227.473 euro.
Societatea are 693 de angajați iar conducerea executivă provizorie este asigurată de: Dumitrache Aristide Cătălin –director general, director adjunct exploatare - Ciobanu Gabriel, director economic - Bella Inna- Mihaela și director tehnic - Popa Fănel.
Consiliul de administrație este condus în calitate de președinte de Dugăiașu Adrian-Dan iar din structură mai fac parte și Sauciuc Gelu, Bitoleanu Ștefan, Paraschiv Iorgu și Țuțuianu Sorin-Petrică.
Prin hotărârea nr. 74 din data de 17.01.2023, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor a CT BUS SA a aprobat numirea firmei de audit Ceaușescu & Partners SRL, în calitate de auditor al situaţiilor financiare anuale cu o durată a contractului de audit financiar de trei ani.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
CT BUS Constanța și-a numit administratorii neexecutivi pentru următorii patru ani. Adrian Dugăiaşu, desemnat președintele Consiliului de Administrație al societății
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii