Ce mesaj a transmis Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătoarii Kurban Bayram
Ce mesaj a transmis Marcel Ciolacu cu prilejul sărbătoarii Kurban Bayram
28 Jun, 2023 13:11
ZIUA de Constanta
1434
Marime text



Potrivit unui comunicat al Muftiatului Cultului Musulman din România, Sărbătoarea Sacrificiului comemorează gestul de sacrificiu al Profetului Ibrahim (Avraam, pentru iudeo-creştini), cel care, pus să aleagă între dragostea faţă de unicul său fiu Ismael şi adoraţia lui Allah, optează pentru confirmarea devoţiunii faţă de divinitate. Potrivit Coranului, pentru a-şi exprima credinţa necondiţionată şi supunerea faţă de Allah, Ibrahim se arată pregătit să-şi sacrifice fiul, pe Ismael, dar Creatorul, văzându-i determinarea şi neclintita credinţă, îl trimite pe Arhanghelul Gabriel cu un berbec pe altarul sacrificiului.
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat cu prilejul Sărbătorii Kurban Bayram.
Vă prezentăm mai jos conținutul integral al mesajului:
Sărbătoarea Kurban Bayram - Sărbătoarea Sacrificiului îmi oferă prilejul de a-mi exprima, și cu acest prilej, respectul față de comunitatea musulmană din țara noastră, o comunitate pe deplin integrată în ansamblul societății și care contribuie activ, astăzi, ca și în trecut, la edificarea binelui comun.
Guvernul României înțelege și recunoaște cum se cuvine contribuția fiecărei comunități etnice și religioase la crearea societății românești.
Adresez credincioșilor musulmani din țara noastră sincere felicitări, însoțite de urări de sănătate, pace și prosperitate., a transmis premierul.
Citește și: Muftiul Cultului Musulman din România, Muurat Iusuf, și deputatul UDTTMR, Varol Amet s-au întâlnit cu cu noul secretar de stat pentru Culte
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii