Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:45 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce noutăți îi așteaptă pe cei care aleg să-și petreacă vacanța la Sinaia

ro

02 Dec, 2022 12:52 1296 Marime text
Vacanță la munte, foto: Pixabay

Primăria Sinaia a cumpărat activele Teleferic Sinaia, astfel că în staţiune va exista, din acest sezon, skipass unic pentru transportul pe cablu.

Primarul de la Sinaia, Vlad Oprea, a declarat, vineri, pentru Agerpres, că instalaţiile şi clădirile aferente Teleferic Sinaia au fost cumpărate de primărie cu suma de 2 milioane de euro, rezultatul major al acestei investiţii fiind acela că va exista o cartelă unică pentru transportul pe cablu.

Instalaţiile vizate de această tranzacţie sunt telecabinele care leagă centrul staţiunii de domeniul schiabil, una mergând până la Cota 1400, cealaltă de la 1400 la Cota 2000, un telescaun relativ nou care merge de la Cota 1400 la 2000, un telescaun vechi în Valea Dorului, un teleschi vechi tot în Valea Dorului, parcarea de la baza telecabinei din Sinaia şi mai multe clădiri.

"Da, vestea cea mare este că suntem în plin proces de achiziţionare a activelor Teleferic Sinaia. Este o reparaţie istorică, un moment extrem de important pentru schiul sinăian şi pentru întreaga comunitate locală. Am câştigat licitaţia, în următoarele săptămâni vom încheia contractul de vânzare - cumpărare. Din acel moment vom avea skipass unic pe toate instalaţiile de transport pe cablu din Sinaia", se arată într-o informare postată vineri pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia.

Vlad Oprea a precizat că anul acesta au fost făcute investiţii de aproape 5 milioane de euro.

Odată cu deschiderea sezonului de schi, va fi inaugurat un telescaun nou în Valea Dorului, care va deservi şase pârtii, dintre care trei sunt noi.

De asemenea, a fost cumpărat un utilaj nou de bătut zăpada şi au fost făcute investiţii în cel mai performant sistem de parcare în zona telegondolei.


Sinaia va avea, din acest sezon, circa 30 de kilometri de pârtii, fiind staţiunea cu cel mai mare domeniu schiabil din România, a mai spus primarul. 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii