Ce rol a avut SC Holland Development Group SA? Teren atribuit în compensare pentru una dintre firmele la care este acționar Valentin Gheorghe Ionescu (document)
Ce rol a avut SC Holland Development Group SA?: Teren atribuit în compensare pentru una dintre firmele la care
30 Dec, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
4718
Marime text
O firmă la care este acționar Valentin Gheorghe Ionescu, un alt nume cunoscut ca fiind apropiat al primarului Radu Mazăre și al președintelui CJC Nicușor Constantinescu, a fost și ea la rându-i beneficiara unor terenuri obținute prin atribuire în compensare în urma unei notificări depuse de același Cecil Poppa în anul 2001. Vorbim de data aceasta despre SC Compania de Servicii și Consultanță SA, care, așa cum arată referatul întocmit de Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, a dobândit drepturile de a intra în posesia bunurilor în urma unui contract de cesiune de drepturi litigioasecu SC Holland Development Group SA.În data de 14 mai 2001 a fost înregistrată la Primăria Municipiului Constanța o altă notificare formulată de Cecil Poppa, din București, prin care se solicita restituirea în natură a terenului în suprafață de 1.800 mp, din care 900 mp formând lotul 19 din careul 277 dobândit printr-un act de vânzare – cumpărare din 1914, iar alți 900 mp formând lotul 20 din careul 277, dobândit, de asemenea, printr-un act de vânzare – cumpărare tot din 1914. Cecil Poppa a dobândit terenul de la părinții săi, el fiind moștenitorul de drept. Acesta însă a decedat la doar câteva luni de la depunerea notificării astfel că soția sa, Orania Poppa, a devenit moștenitor, în această calitate ea cesionând ulterior către SC Holland Development Group SA, ca și în cazul celorlalte moșteniri, toate drepturile pe care le-a dobândit de la fostul soț.
Proprietăți pentru SC Compania de Servicii și Consultanță
Dispoziția a fost emisă, potrivit solicitării, pe numele societății Compania de Servicii și Consultanță care, după cum arată datele de la Registrul Comerțului, a fost înființată cu doar un an înainte de a i se atribui terenul în compensare, mai exact în anul 2003, și în prezent are un acționar persoană juridică, Willridge Consulting Limited cu sediul în Cipru, și unul persoană fizică, respectiv Valentin Gheorghe Ionescu, acesta din urmă având și calitatea de administrator și fiind totodată unul dintre fondatorii societății. Nu în ultimul rând, Valentin Gheorghe Ionescu este unul dintre inclupații din Dosarul retrocedărilor. Revenind la societatea comercială administrată de acesta, la finalul anului 2013 firma a declarat o cifră de afaceri de 120.415 lei, profit zero și un singur salariat.
Cesiune la cesiune
Printr-un alt contract de cesiune de drepturi litigioase, SC Holland Development Group SA a cesionat însă drepturile litigioase către SC Compania de Servicii și Consultanță SA, cu sediul în București. Printr-o adresă înaintată către Primăria Municipiului Constanța, SC Compania Servicii și Consultanță SA a solicitat aoluționarea notificării pe numnele său, iar în situația în care terenul nu poate fi atribuit loc pe loc să se atribuie bunuri în compensare. Așa cum reiese din referatul semnat de Nicușor Daniel Constantinescu, Constantin Racu, Ramona Dospinescu, Ion Marica, Cristian Tălpău și Alina Ceoriceanu, în calitate de membri ai Comisiei de aplicare a Legii nr. 10/2001, terenul notificat era pe Bd. 1 Decembrie 1918, el fiind ocupat de trei blocuri de locuințe realizate după anul 1980, spații verzi și alei de circulație. „Având în vedere această împrejurare, Comisia concluzionează că terenul nu poate fi restituit loc pe loc și deci vor fi acordate bunuri în compensare”, se arată în referat. „Expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit că valoarea de circulație a suprafeței de 1.800 mp este de 178.200 euro”, se mai precizează în document. Au fost propuse spre atribuire în compensare două terenuri în zona Pinguin, careul D1, loturile 7 și 8, fiecare în suprafață de 113 mp, primul în valoare de 90.678 euro, iar al doilea în valoare de 86.906 euro. După cum reiese și din Dispoziția nr. 3.087 / 23.11.2004, prin care s-a dispus atribuirea în compensare a terenurilor menționate mai sus, destinația propusă conform reglementărilor de urbanism era în ambele cazuri de vilă turistică P+4.Proprietăți pentru SC Compania de Servicii și Consultanță
Dispoziția a fost emisă, potrivit solicitării, pe numele societății Compania de Servicii și Consultanță care, după cum arată datele de la Registrul Comerțului, a fost înființată cu doar un an înainte de a i se atribui terenul în compensare, mai exact în anul 2003, și în prezent are un acționar persoană juridică, Willridge Consulting Limited cu sediul în Cipru, și unul persoană fizică, respectiv Valentin Gheorghe Ionescu, acesta din urmă având și calitatea de administrator și fiind totodată unul dintre fondatorii societății. Nu în ultimul rând, Valentin Gheorghe Ionescu este unul dintre inclupații din Dosarul retrocedărilor. Revenind la societatea comercială administrată de acesta, la finalul anului 2013 firma a declarat o cifră de afaceri de 120.415 lei, profit zero și un singur salariat.
Valentin Ionescu și Dosarul Retrocedărilor
Valentin Gheorghe Ionescu este un nume des întâlnit în peisajul afacerilor constănţene. Implicat în business-uri cu eoliene, terenuri şi centre comerciale, Ionescu a crescut cu Radu Mazăre şi cu Nicuşor Constantinescu, cei trei fiind colegi în Institutul de Marină şi, probabil, acela fiind punctul de plecare al prieteniei şi colaborării lor. Alături de Georgică Giurgiucanu, Mihai Camboianu, Cristian Borcea şi de preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, Ionescu a reuşit să intre în posesia unor terenuri din zone foarte bune ale Constanţei. Numele lui Valentin Gheorghe Ionescu a apărut de-a lungul timpului în Compania de Servicii şi Consultanţă SA, Compania de Tutun şi Ziare SA, Dusep SA (în lichidare), Eco Industries Trading Group SRL (radiată), Eco Industries Trading Group SRL, Euro Pro Construct SRL (întrerupere temporară de activitate), Evyoly Impex SRL (radiată), Habitat şi Ambient SA, Jacobs, Hendrix & Partners SRL (lichidare), Millenium Global Development SA (radiată), Rezident Com SA, Societatea Naţională De Distribuţie SA (lichidare), Templum Plus SRL (întrerupere temporară de activitate), Trans Media Xpress SRL (radiată).Totul despre SC Holland Development Group SA
Despre firma care a cesionat inițial drepturile litigioase de la moștenitorul Orania Poppa, respectiv SC Holland Development Group SA, așa cum am mai amintit și în materialele anterioare referitoare la alte notificări depuse de Cecil Poppa cu privire la mai multe terenuri din Constanța și stațiunea Mamaia, se știe că a fost înființată în anul 2001 și are, în prezent, trei acționari persoane juridice, respectiv SC Millenium Global Development SA, SC Flash Enterprises SRL și SC Flash Trading House SRL, și alți doi persoane fizice, respectiv Simona Crina Sandu și Gabriel Bogdan Sandu, numele ultimului asociat apărând și el în dosarul retrocedărilor. Potrivit ultimelor date de la Registrul Comerțului, calitatea de administrator al societății o are, în prezent, SC Galactica House SRL, societate reprezentată prin Andreea-Georgiana Șerban. În luna martie a acestui an Gina Sorina Moscu Hortolomei, cunoscută drept unul dintre apropiații primarului Radu Mazăre, a fost revocată din funcția de administrator unic al SC Holland Development Group SA, locul său fiind luat, pentru următorii patru ani, de către SC Galactica House SRL. După cum arată aceleași date de la Registrul Comerțului, în prezent, Gina Sorina Moscu Hortolomei mai ocupă funcția de administrator la SC Mobitom SA, SC New Amsterdam SRL și SC Wynn Resort SRL. La finalul anului 2013 SC Holland Development Group SA declarase o cifră de afaceri de 378.467 lei, profitul net și numărul salariaților fiind pe zero.Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii