Ce se întâmplă dacă faci plângere la poliție?

Pentru a înțelege aspectele procedurale în mod corect, se impune să facem o distincție importantă între plângerea (penală) la care face referire art. 289 alin. (1) C. proc. pen. care are valoarea unui act de sesizare și plângerea prealabilă, reglementată la art. 295-298 C. proc. pen., care are valoarea unui act procedural necesar punerii în mișcare a acțiunii penale în cazul infracțiunilor pentru care legea menționează în mod expres necesitatea formulării unei astfel de plângeri prealabile. Având în vedere rolurile diferite pe care acestea le au în cadrul procesului penale, retragerea acestor acte va produce efecte diferite după cum vorbim de plângere sau plângere prealabilă, anunță Legal Badger. 

Acum că avem acest reper, vom analiza aspectele privind plângerea penală reglementată la art. 289 C. proc. pen. care are valoarea unui act de sesizare a organelor de urmărire penală cu privire la comiterea unei infracțiuni, urmând să tratăm problema plângerii prealabile cu ocazia altui articol – Plângerea prealabilă.
 

Ce se întâmplă dacă faci plângere la poliție?

Depunerea unei plângeri la poliție declanșează mecanismul juridic de sesizare a organelor de urmărire penală. Conform art. 288 alin. (1) din Codul de procedură penală „Organul de urmărire penală este sesizat prin plângere sau denunţ, prin actele încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege ori se sesizează din oficiu.”


Plângerea penală, este definită în art. 289 alin. (1) C. proc. pen. ca fiind „încunoştiinţarea făcută de o persoană fizică sau juridică, referitoare la o vătămare ce i s-a cauzat prin infracţiune„ și trebuie să conțină anumite elemente obligatorii prevăzute la art. 289 alin. (2) C. proc. pen. Respectiv:

• numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului – în cazul persoanelor fizice ; 
• denumirea, sediul, codul unic de înregistrare, codul de identificare fiscală, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice şi contul bancar – în cazul persoanelor juridice,
• indicarea reprezentantului legal ori convenţional, dacă este cazul;
• descrierea faptei care formează obiectul plângerii, precum şi indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă, dacă sunt cunoscute.

După primirea plângerii, organele de poliție vor proceda la înregistrarea acesteia și vor începe cercetarea penală. În cazul în care plângerea este adresată unui organ judiciar necompetent, aceasta va fi redirecționată către organul competent, în conformitate cu art. 289 alin. (9) C. proc. pen. conform căruia: „Plângerea greşit îndreptată la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată se trimite, pe cale administrativă, organului judiciar competent.”


Dacă infracțiunea cu privire la care s-a depus plângerea penală se urmărește, conform legii, din oficiu, organele de cercetare vor proceda la punerea în mișcare a acțiunii penale, dacă din probele administrate rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia. Dacă, însă, plângerea penală are ca obiect o infracțiune pentru care se prevede expres că punerea în mișcare a acțiunii penale se face la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, lucrurile stau diferit. Astfel, în acest caz, persoana vătămată care a depus plângerea la poliție va trebui să depună și o plângere prealabilă pentru ca organele de cercetare penală să poată pune în mișcare acțiunea penală. 


Acest lucru este necesar tocmai datorită distincției pe care am făcut-o în primele paragrafe. Plângerea penală depusă la poliție are doar valoarea unui act de sesizare care, odată ce a fost înregistrată și, deci, organele de cercetare au luat la cunoștință despre comiterea infracțiunii (au fost sesizate) nu mai produce alte efecte. Pentru ca acțiunea penală să fie pusă în mișcare, persoana vătămată va depune, în plus, și o plângere prealabilă care produce efecte cu privire la procedura de cercetare a infracțiunii.
Este important de menționat că există și posibilitatea formulării unui denunț, care, potrivit art. 290 alin. (1) C. proc. pen., este „încunoştinţarea făcută de către o persoană fizică sau juridică despre săvârşirea unei infracţiuni.” Diferența principală față de plângere constă în faptul că denunțul poate fi făcut de orice persoană care are cunoștință despre săvârșirea unei infracțiuni, pe când plângerea poate fi făcută doar de persoana vătămată.
 

În cât timp poți depune plângere penală la poliție?

Termenul de depunere a plângerii penale variază în funcție de natura infracțiunii și după cum legea prevede sau nu condiția formulării unei plângeri prealabile. Pentru infracțiunile care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate – care este o condiție procedurală pentru punerea în mișcare a acțiunii penale și nu se confundă cu plângerea penală, care este un act de sesizare a organelor de urmărire penală -, art. 296 alin. (1) C. proc. pen. stabilește un termen de 3 luni: „Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei.” Astfel, în cazul acestor infracțiuni, dată fiind condiționarea depunerii plângerii prealabile de termenul de 3 luni, implicit și formularea plângerii penale va fi condiționată de respectarea acestui termen.

Există situații speciale care modifică acest termen:

1. Pentru minori sau majori care beneficiază de consiliere judiciară ori tutelă specială, art. 296 alin. (2) C. proc. pen. prevede: „Când persoana vătămată este un minor sau un major care beneficiază de consiliere judiciară ori tutelă specială, termenul de 3 luni curge de la data când ocrotitorul sau reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei.”
2. În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor menționate anterior, art. 296 alin. (3) C. proc. pen. stipulează: „În cazul în care făptuitorul este reprezentantul legal al persoanelor prevăzute la alin. (2), termenul de 3 luni curge de la data numirii unui nou reprezentant legal.”

Pentru infracțiunile care nu necesită plângere prealabilă, nu există un termen limită pentru depunerea plângerii, aceasta putând fi făcută oricând în cadrul termenului general de prescripție a răspunderii penale.

Art. 296 alin. (4) C. proc. pen. oferă o protecție suplimentară, stipulând că „Plângerea prealabilă greşit îndreptată se consideră valabilă, dacă a fost introdusă în termen la organul judiciar necompetent.”

Ce se întâmplă dacă îți retragi plângerea?

După cum am stabilit, plângerea penală are rolul unei sesizări făcute organelor de urmărire penală. Astfel, odată ce aceasta a fost comunicată autorităților, ea nu mai produce niciun fel de efect pe plan procedural. De aceea, retragerea acesteia nu va produce nici ea, la rândul său, vreun efect. 

În cazul infracțiunilor care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, retragerea plângerii penale nu va produce niciun efect, aceasta fiind diferită de plângerea prealabilă.

Spre deosebire însă de retragerea plângerii penale, retragerea plângerii prealabile reprezintă o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale, reglementată expres de art. 16 lit. f) din Codul de proc. pen. Astfel, în cazul infracțiunilor care se urmăresc la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, retragerea acesteia va avea ca efect clasarea cauzei, dacă intervine în faza de urmărire penală, respectiv încetarea procesului penal, dacă intervine în faza de judecată.