Ce spun astrele despre Radu Mazăre, la ziua lui de naştere „Perioada următoare se anunţă a fi turbulentă"
Ce spun astrele despre Radu Mazăre, la ziua lui de naştere: „Perioada următoare se anunţă a fi turbulentă"Perioada următoare este marcată, pentru Radu Mazăre, de suişuri şi coborâşuri rapide şi de răsturnări de situaţie în plan profesional şi social. Asta deoarece conjunctura astrală tensionată din următoarele săptămâni, care aduce un dezechilibru la nivelul relaţiilor cu ceilalţi face un aspect strâns cu planetele natale ale lui Radu Mazăre.
Vorbim în primul rând de opoziţia Venus - Pluto retrograd, care, potrivit astrologului Urania, are un impact deosebit de puternic în planul relaţiilor parteneriale şi contractelor pentru cei născuţi în Rac. Asta înseamnă că, în următoarele săptămâni, s-ar putea ivi nişte complicaţii în ceea ce priveşte acest aspect, mai exact o situaţie care iniţial părea favorabilă să se schimbe brusc, să apară tot felul de piedici şi neînţelegeri care să stagneze semnarea unui acord, unor documente, contracte. Un conflict care era pe cale să se stingă fie se reaprinde sau rezolvarea sa este amânată din cauza dezvăluirii unor secrete sau a apariţiei unor informaţii care schimbă radical contextul. Astrologul Urania mai avertizează şi asupra unui „context oarecum periculos" pe plan juridic şi procesual, din cauza acestei opoziţii. Acesta poate fi agravat, începând de pe 9 iulie, de intrarea lui Uranus, planeta schimbărilor radicale, în mişcare aparent retrogradă. Starea de tensiune interioară şi exterioară, de dezechilibru creşte. Acest tranzit al lui Uranus formează un aspect tensionat cu Marte din astrograma natală a lui Radu Mazăre - ceea ce se traduce prin impulsivitate, o atitudine agresivă, dominatoare, o tendinţă de a-şi asuma riscuri uneori inutile (de unde şi o predispoziţie spre accidente), nerăbdare, foarte multă energie şi idei inovatoare care pot fi însă risipite pentru că nu există suficientă perseverenţă sau simţ practic.
Dacă în ceea ce priveşte relaţiile sociale, perioada următoare se anunţă a fi turbulentă pentru Radu Mazăre, în schimb, pe plan sentimental şi în ceea ce priveşte relaţia cu familia, lucrurile au o evoluţie favorabilă. Intrarea lui Venus in Rac aduce o stare de bine, mai mult optimism. Nativul este mai deschis, mai vesel. Pe 9 iulie, când Luna se află în Scorpion, se poate vorbi despre un moment propice pentru relaţiile afective, cu copiii, dar şi cu ceilalţi membri ai familiei. În plus, este un moment bun pentru valorificarea potenţialului personal, pentru exprimarea sentimentelor şi a talentelor artistice. Deoarece astrograma natală a lui Radu Mazăre este puternic marcată de elementul Apă, acesta va resimţi puternic încărcătura afectivă a perioadei următoare. Asta poate însemna, pe de o parte, o creştere a farmecului personal şi a puterii de convingere, o mai mare disponibilitate sufletească, însă, pe de altă parte, o diminuare a capacităţii de a fi imparţial şi obiectiv, mai ales dacă se simte în vreun fel atacat. Se poate vorbi despre o mai mare tendinţă de a riposta în forţă, folosind orice fel de mijloace, în cazul în care percepe vreo ameninţare.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp