Ce spune directorul CNAPMC, Florin Goidea despre Contractul Colectiv de Muncă semnat de sindicatele portuare
Ce spune directorul CNAPMC, Florin Goidea despre Contractul Colectiv de Muncă semnat de sindicatele portuare
06 Jul, 2022 18:00
ZIUA de Constanta
1869
Marime text
- Federația Sindicatelor Trans Conex, prin președintele Silviu Stanciu și Sindicatul Liber al Piloților Neptun anunță „decesul dialogului social în Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța”
- Directorul Companiei Administrația Porturilor Maritime Constanța, Florin Goidea a declarat că pe 30 iunie au avut loc negocierile finale ale contractului colectiv de muncă cu reprezentanții tuturor sindicatelor din Port, contract care între timp a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța
- Două sindicate reprezentantive, Port Authority și Sindicatul CN APM SA Constanța care au împreună afilialte 680 de persoane au fost de acord cu toate punctele discutate și au semnat contractul
Prin intermediul unui comunicat de presă, care poate fi studiat în secțiunea „documente”, Federația Sindicatelor Trans Conex, prin președintele Silviu Stanciu și Sindicatul Liber al Piloților Neptun anunță „decesul dialogului social în Compania Națională Administrația Porturilor Maritime Constanța”.
Movitul? Negocierile pentru încheierea unui nou contract colectiv de muncă la nivelul companiei care au eșuat, potrivit comunicatului de presă remis de reprezentanții celor două sindicate.
Contactat de redactorii ZIUA de Constanța, directorul Companiei Administrația Porturilor Maritime Constanța, Florin Goidea a declarat că pe 30 iunie au avut loc negocierile finale ale contractului colectiv de muncă cu reprezentanții tuturor sindicatelor din Port, contract care între timp a fost înregistrat la Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța.
„Ultima zi a negocierilor a fost vineri 30 iunie. Am discutat punct cu punct acest contract. La final, Sindicatul Trans Conex care are 80 de sindicaliști (6% din angajați) nu a fost de acord să-l semneze. Celelalte două sindicate reprezentantive, Port Authority și Sindicatul CN APM SA Constanța care au împreună afilialte 680 de persoane, (69% din angajați) au fost de acord cu toate punctele discutate și au semnat. Contractul colectiv de muncă a fost depus la ITM este perfect legal și de el beneficiază toți angajații indiferent din ce sindicat fac parte”, a precizat Florin Goidea.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii