Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:49 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce spune Pețu Panaiotu despre demolarea terasei Entourage, din Constanța

ro

06 Aug, 2021 17:51 11223 Marime text
  • Primăria Constanța anunța astăzi că a fost demolată cunoscuta terasă din zona Sălii Sporturilor - Entourage
  • De altfel, a transmis un comunicat de presă despre acțiune
  • Totodată, Panaiotu Pețu, unul dintre patronii de la Entourage ne-a povestit despre cum s-a petrecut „Ziua Demolării” 
O parte din terasa Entourage a fost demolată, astăzi, după cum anunța printr-un comunicat de presă municipalitatea. Patronul Entourage, Pețu Panaiotu, contactat de către cotidianul ZIUA de Constanța, a spus că el se apucaseră de lucrările de demolare la local, dar s-a trezit cu echipa primăriei care a preluat preluat acțiunea.

„Sala Sporturilor - o clădire emblematică pentru Constanța și o zonă în care generații la rând au trăit emoții puternice a fost umbrită în ultimii ani de o construcție nelegală.  Construită și extinsă fără a fi deținute documente în acest sens, o parte din clădirea cafenelei Entourage a fost demolată astăzi în baza unei dispoziții de primar. Mai exact, au fost desființați 192 mp din imobil Entourage, construcție din care o parte a fost edificată pe domeniul public al statului și o parte pe domeniul public al muncipiului.

Acțiunile Primăriei Constanța au venit după ce investitorul a fost somat în repetate rânduri să desființeze construcția. Ca urmare a nerespectării somațiilor, municipalitatea a recurs la sigura soluție rămasă la îndemână - demolarea pe cale administrativă. Spațiul ce fusese ocupat abuziv va fi reamenajat pentru a fi redat constănțenilor”, a transmis astăzi, printr-un comunicat de presă Primăria Constanța.
 

„Era un metro între noi și Sala Sporturilor și nu am mai vrut toată agitația. Așa că am decis să mă apuc de demolat. Eu am primit hârtia alaltăieri de la primărie cu privire la demolare. Eu le-am spus că deja m-am apucat pe costuri proprii de demolare, dar ei au zis că tot vin vineri. Asta este… acum aștept factura de la primărie. Eu, efectiv nu am avut de demolat decât un perete de șase metri, și 1,2x20metri din acoperiș…”, a spus Pețu Panaiotu.


Totodată a spus că nu înțelege de ce a trebuit să vină echipa primăriei să demoleze. „Eu dacă mă apucasem deja de demolat, nu înțeleg de ce au mai venit. Au venit, au făcut poze și au continuat ce mai era”, a adăugat patronul Entourage, care a spus că nu va face alte demersuri în instanță cu privire la cele petrecute astăzi.

 
Așa cum ne-a precizat patronul, cafeneaua Entourage funcționează, în prezent, pe societatea Tomis New Invest SRL.  Anterior, localul a funcționat pe Pancos Invest SRL.
 
Tomis New Invest SRL a fost înființată în anul 2019, având sediul social pe strada Traian. Asociat unic și administrator este Costică Pețu. Pancos Invest SRL este firma pe care a funcționat terasa, unde Panaiotu Pețu este asociat unic și administrator. Firma se află, în prezent, în dizolvare.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Sursă foto: Primăria Municipiului Constanța
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii