Centrul de permanenta Cumpana isi reia activitatea
Centrul de permanenta Cumpana isi reia activitatea
27 Jun, 2008 00:00
ZIUA de Constanta
3190
Marime text
Primarul comunei, Mariana Gaju, a reusit, ieri, sa mai rezolve inca o problema importanta pentru comunitate
La un pas de a fi desfiintat, pentru ca medicii nu au fost platiti timp de doua luni, edilul comunei a gasit o solutie pentru ca Centrul Medical de Permanenta Cumpana sa-si continue activitatea. Centrul de permanenta de care comuna Cumpana beneficiaza inca din 2004 este practic o mica Urgenta. Astfel, medicii care fac serviciul de garda consulta doar cazurile grave - urgentele cum sunt numite in limbaj de specialitate. Problema a fost ca, in aprilie, cadrul legislativ care prevedea modalitatile de plata a medicilor de catre Casa Nationala de Asigurari de Sanatate s-a modificat, noua lege care reglementeaza aceste aspecte intrand in vigoare abia din luna iunie. Prin urmare, in aprilie si mai a intervenit un vid legislativ din cauza caruia medicii nu si-au mai primit banii. Avand in vedere faptul ca si medicii sunt oameni, iar serviciul de garda nu este floare la ureche, ei au inceput sa renunte rand pe rand sa mai activeze in cadrul centrului. Asa se faca ca la putin timp dupa 1 iunie, centrul de permanenta al comunei Cumpana nu a mai avut activitate. Locuitorii comunei s-au simtit lezati de un drept de care mai inainte beneficiau fara probleme si au inceput sa vorbeasca, necunoscand legea, ca pe primarul Mariana Gaju, de cand a fost realeasa in functie, nu o mai intereseaza. Astfel, edilul comunei i-a convocat, ieri, pe locuitori, dar si pe medici si pe reprezentantii Casei Judetene de Asigurari de Sanatate si pe delegatii Autoritatii de Sanatate Publica, la o dezbatere pentru gasirea unei solutii. Primarul comunei a subliniat faptul ca centrul de permanenta este o necesitate pentru Cumpana, avand in vedere faptul ca localitatea are nu mai putin de 14.000 de locuitori si o intindere destul de mare, astfel incat cazuri medicale ce necesita ajutor de urgenta apar in fiecare zi. Mariana Gaju si-a exprimat nemultumirea fata de atitudinea unor medici, care au renuntat sa mai vina la centru, desi autoritatea locala le asigurase toate conditiile. De asemenea, ea si-a exprimat respectul fata de cadrele medicale, care, desi nu sunt din localitate, au continuat sa vina la munca benevol. Ea a precizat ca in timpul mandatului 2004-2008 a facut tot ce i-a stat in putinta pentru dotarea centrului, astfel incat pacientii sa beneficieze de cele mai bune conditii.Ambulanta - marul discordiei
Centrul de urgenta a fost dotat si cu o ambulanta, pentru ca medicii sa se poata deplasa cu usurinta la solicitari, chiar si in cel mai indepartat colt al comunei. Cu toate acestea, si ambulanta a fost un motiv de ingrijorare si chiar de nemultumire pentru unii dintre medici, care s-au gandit ca, avand la dispozitie o ambulanta vor prelua si solicitari din localitatile invecinate. Dupa o analiza amanuntita a situatiei la care au participat alaturi de Mariana Gaju si medici ai centrului, dar si reprezentanti ai ASP si CJAS, s-a decis ca activitatea centrului sa fie reluata. Primarul comunei a propus ca salariile pe lunile aprilie si mai sa le fie platite medicilor retroactiv de catre primarie, prin alocarea unor fonduri pe baza unei hotarari de Consiliu Local. De asemenea, la cererea expresa a medicilor s-a stabilit ca punctul de ambulanta de la Cumpana este un punct fix si ca nu va prelua solicitari decat din comuna. In acest sens, medicii vor urma in viitorul apropiat si o instruire in ce priveste serviciul de ambulanta.Totul e bine cand se termina cu bine
In plus, primarul Mariana Gaju a spus ca va dota centrul de permanenta cu tot ce este nevoie, astfel incat actul medical sa fie unul de calitate. Reprezentantului ASP, le-a pus in vedere medicilor de la centrul de permanenta ca vor prelua doar cazurile care sunt considerate urgente si nu alte afectiuni care pot fi tratate de medicina de familie. Daca pacientul insista sa fie consultat pentru o afectiune ce nu constituie urgenta el va plati consultatia. La randul lor, medicii au spus ca este bine sa afiseze la intrarea in cabinet un nomenclator al cazurilor de urgenta. La final, primarul Mariana Gaju s-a declarat multumita de rezultatul intalnirii. "Bine ca am reusit sa rezolvam aceasta problema extrem de importanta pentru binele comunei", a spus ea.Scris de: {autor}Manuela MOLDOVEANU {/autor}
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii