Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:13 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CEO-ul Euroins România Euroins România este surprinsă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară, care afectează milioane de români

ro

17 Mar, 2023 15:13 1208 Marime text
Sigla Eo=uroins. Foto: Facebook/EuroinsCEO-ul Euroins România, Tanja Blatnik a transmis printr-un comunicat de presă că Euroins România este surprinsă de decizia Autorității de Supraveghere Financiară, care afectează milioane de români.

Tanja Blatnik mai menționează că surpriza vine din faptul că ASF ignoră două audituri independente, aflate în curs de desfășurare, din partea BERD și a Autorității Europene de Reglementare EIOPA.

„Aceste audituri se vor încheia la sfârșitul lunii martie, însă ASF a decis să le ignore, deși a fost informată în detaliu.

În acest moment, identificăm toate mijloacele legale în România și în alte jurisdicții, pentru a contesta această decizie și, implicit, pentru a apăra interesele financiare ale clienților noștri și a asigura stabilitatea financiară a pieței. Autoritatea de Supraveghere Financiară nici măcar nu a răspuns în mod oficial raportului nostru, în care am sesizat toate încălcările legislației românești și europene, pe care le-a comis echipa sa de audit, în raportul emis pe 2 februarie.

Autoritatea de reglementare, fără a ține cont de nicio bună practică stabilită în Uniunea Europeană, a ales să comunice joi seară, prin scurgere de informații către mass-media, înainte de orice comunicare oficială, în loc să stabilească o discuție profesională solidă cu conducerea Euroins și cu acționarii săi internaționali.

În prezent, luăm toate măsurile legale necesare pentru a proteja locurile de muncă ale celor 570 de angajați, relațiile excelente cu partenerii, interesele clienților, precum și investițiile acționarilor noștri și, în cele din urmă, stabilitatea pieței financiare“ - a mai precizat CEO-ul Euroins.


Despre Euroins Insurance Group (EIG)

Euroins Insurance Group AD (EIG) este unul dintre cele mai importante grupuri de asigurări care operează în Europa Centrală, de Est și de Sud-Est. Euroins Insurance Group oferă o gamă completă de produse de asigurare, deservește peste 4 milioane de clienți în 14 țări și are peste 3.000 de angajați. EIG face parte din Eurohold Bulgaria AD, un mare grup financiar și energetic care operează în regiune și activează în domeniul distribuției, furnizării și comerțului cu energie electrică, asigurări, leasing, vânzări de mașini, servicii de investiții și management al activelor. Eurohold este listată la Bursa de Valori din Bulgaria și Varșovia. În 2021, Eurohold a achiziționat prin unitatea sa Eastern European Electric Company subsidiarele companiei energetice cehe CEZ Group din Bulgaria, care au peste 3.000 de angajați și deservesc aproape 3 milioane de consumatori din țară.

www.euroins.ro; www.eig.bg; www.eurohold.bg


Articole asemănătoare
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii