Ceremonie de absolvire, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Mesajul ministrului Lucian Bode
Ceremonie de absolvire, la Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”. Mesajul ministrului Lucian Bode- O nouă promoție a Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” a participat astăzi, 15 iulie a.c., la ceremonia de absolvire a instituției de învățământ superior a Ministerului Afacerilor Interne.
În discursul său, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, s-a adresat celor mai tineri ofițeri: “Absolvirea Academiei de Poliției marchează începutul unei noi etape în cariera dumneavoastră. Drumul pe care l-ați ales, spre a deveni ofițeri în cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, presupune, înainte de toate, maturizare, responsabilitate și asumarea deciziilor și acțiunilor dumneavoastră pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale cetățenilor, protejarea proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor și, nu în ultimul rând, apărarea ordinii și liniștii publice.”
Totodată, în cadrul alocuțiunii sale, oficialul MAI a subliniat faptul că s-a demarat un amplu proiect de reformare a Academiei de Poliție, pornind de la o viziune strategică adaptată nevoilor actuale ale instituției și evoluțiilor din societate, cu accent pe profesionalizare, flexibilitate instituțională și creșterea calității actului educațional.
“Vă încurajez să dovediți un înalt nivel de profesionalism, să nu renunțați la dorința de a fi cei mai buni și să fiți exemple atât pentru cetățeni și comunități, cât și pentru colectivele profesionale din care veți face parte! Legea este cea care trebuie să vă ghideze de fiecare dată acțiunile și deciziile”, a subliniat ministrul Lucian Bode.
Totodată, ministrul Afacerilor Interne a mulțumit părinților tinerilor ofițeri pentru felul în care și-au educat copiii și pentru faptul că i-au încurajat să urmeze o carieră în instituția noastră.
Șefa promoției Academiei de Poliție – 2021 a fost declarată subinspector Bianca - Andra MERIȘANU. De asemenea, sublocotenent Emanoil Petru OVADIUC este șeful promoției Facultății de Pompieri, în timp ce domnișoara Laura Cristina DUMITRU a fost desemnată șefa promoției Facultății de Arhivistică. În cadrul ceremoniei, ministrul Lucian BODE i-a premiat pe cei trei și i-a felicitat, urându-le succes în cariera profesională.
La finalul festivității, ministrul Afacerilor Interne a participat la slujba de sfințire a locului și a Pietrei de Temelie a Sfântului Locaș ce se va înălța în incinta Academiei de Poliție, ce va purta hramul Sfântului Apostol Toma.
La acest eveniment au participat tinerii ofițeri, conducerea Ministerului Afacerilor Interne și a structurilor subordonate, cadrele Academiei de Poliție, precum și un sobor de preoți care a săvârșit slujba de Sfințire.
Prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, respectiv prin dispoziții ale șefilor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, emise potrivit competențelor legale, cu data de 15 iulie 2021, absolvenților cu diplomă de licență ai Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza”, promoția 2021, forma de învățământ cu frecvență, li se acordă gradul profesional de subinspector de poliție, respectiv gradul militar de sublocotenent, după cum urmează:
Facultatea de Poliție:
- 258 de la Programul de studii universitare de licență/ specializarea Ordine și siguranță publică - specialitatea poliție;
- 57 de la Programul de studii universitare de licență/ specializarea Ordine și siguranță publică - specialitatea poliție de frontieră;
- 42 de la Programul de studii universitare de licență/ specializarea Ordine și siguranță publică – specialitatea jandarmi;
- 105 de la Programul de studii universitare de licență/ specializarea Drept.
Facultatea de Pompieri
- 31 absolvenți ai Programului de studii universitare de licență/ specializarea Instalații pentru construcții - pompieri.
Prin ordin al ministrului afacerilor interne, respectiv prin dispoziții ale șefilor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, emise potrivit competențelor legale, cu data de 15 iulie 2021, absolvenților cu diplomă de licență din promoția 2021 a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Poliție, Programul de studii universitare de licență/ specializarea Ordine și siguranță publică, forma de învățământ cu frecvență redusă, li se acordă grade profesionale, respectiv grade militare, în funcție de vechimea în structurile Ministerului Afacerilor Interne, după cum urmează:
- 39 de la specialitatea Poliție;
- 6 de la specialitatea Poliție de Frontieră;
- 5 de la specialitatea Jandarmi.
Ceremonialul de absolvire a promoției 2021 a Academiei de Poliție poate fi vizualizat în integralitate, accesând pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.
Sursă foto: Facebook/ Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp