Certificat de Urbanism pentru Grădinița Curcubeul Magic din Constanța

28 Jan, 2024 11:19
ZIUA de Constanta
885
Marime text
Primăria Constanța a emis un certificat de urbanism pentru Grădinița Curcubeul Magic, din municipiu.
Grădinița se află pe bulevardul 1 Mai nr. 101, iar CU 314 din data de 25 ianuarie 2024 face referire la împrejmuire teren. Documentația este valabilă 12 luni.
Grădinița cu Program Prelungit Nr. 53, a fost înființată în anul 1982, și este una dintre cele mai complexe grădinițe ce există în municipiul Constanța în ceea ce privește numărul de grupe de învățământ, numărul de preșcolari înscriși în fiecare an, precum și numărului mare al personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic ce își desfășoară activitatea în cadrul acestei grădinițe.
Înainte ca această clădire să devină grădiniță de stat, aceasta a aparținut Marinei Militare Constanța și a fost prima oară cămin pentru militarii repartizați în județ cu familiile, iar mai apoi, cămin pentru elevii Liceului de Marină ,,Alexandru Ioan Cuza”. Unitatea este amplasată în zona de sud a orașului, Bulevardul 1 Mai, Nr. 101 – 103, fiind o clădire P+3, cu spații adaptate și compartimentate corespunzător. Clasele sunt amenjate conform cerintelor pentru învățământul preșcolar, fiind în esență o grădinița tradițională.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Grădinița „Curcubeul Magic” din Constanța angajează îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii