Cetățean iranian, urmărit internațional de autorităţile din Emiratele Arabe Unite, reținut la Constanța
Cetățean iranian, urmărit internațional de autorităţile din Emiratele Arabe Unite, reținut la Constanța
11 Aug, 2020 13:42
ZIUA de Constanta
2000
Marime text
- Un cetățean iranian urmărit internațional a fost depistat de polițiștii constănțeni.
La data de 10 august a.c., poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un cetățean iranian, de 40 de ani, din județul Ilfov, pe numele căruia exista un mandat de arestare, emis de autorităţile din Emiratele Arabe Unite.
Persoana respectivă a fost oprită de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în Punctul de trecere a frontierei Negru Vodă.
Cel în cauză a fost dat în urmărire internaţională, fiind bănuit de săvârșirea infracțiunii de fraudă fiscală, faptă comisă pe teritoriul Emiratelor Arabe Unite.
Pentru depistarea acestuia, poliţiştii au beneficiat de date şi informaţii suplimentare obţinute prin intermediul Biroului SIRENE din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională al Poliţiei Române.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Constanța.
Potrivit IPJ Constanța, în cursul zilei de astăzi, acesta va fi prezentat Curții de Apel Constanța, cu propunere de arestare preventivă, în vederea predării către autorităţile competente.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii