CFR Călători Călătoria cu trenul în perioada cu fenomene meteo deosebite. Recomandări pentru călători
CFR Călători: Călătoria cu trenul în perioada cu fenomene meteo deosebite. Recomandări pentru călători
08 Jul, 2024 14:19
ZIUA de Constanta
1172
Marime text
CFR Călători informează că în perioada cu fenomene meteo extreme - val de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat, care se înregistrează pe majoritatea secțiilor feroviare, trenurile circulă cu restricții de viteză impuse de către administratorul infrastructurii feroviare - compania CFR SA.
Aceste restricții generează întârzieri în circulația trenurilor de călători.
Temperaturile ridicate, instabilitatea atmosferică, incendiile de vegetație și furtunile afectează transportul feroviar de călători. Clima se schimbă, iar temperatura este mai ridicată decât cea pentru care a fost proiectat materialul rulant din România. Aceasta este o provocare cu care se confruntă atât România, cât și țările care trec prin aceleași schimbări climatice. Trebuie avut în vedere că țările care au, tradițional, o climă mult mai caldă au proiectat materialul rulant pentru a rezista la temperaturi mult mai ridicate, transmite un comunicat din partea CFR Călători.
Prioritatea CFR Călători este siguranța pasagerilor și face eforturi susținute pentru menținerea în circulație a tuturor unităţilor de material rulant dotate constructiv cu instalații de climatizare.
În zilele cu temperaturi exterioare caniculare la nivelul șinei și cutiei materialului rulant (de multe ori chiar și de peste 50 – 80 de grade C la soare), în unele cazuri instalațiile de climatizare ar putea să nu mai asigure în parametrii optimi răcirea şi atunci să funcţioneze în regim de ventilație.
Potrivit sursei citate, CFR Călători recomandă pasagerilor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale:
* să se hidrateze permanent şi să aibă cel puţin o sticlă cu apă în bagaj;
* să aibă medicația necesară afecțiunilor pe care le au, în caz de nevoie;
* să alerteze imediat personalul de tren dacă se simt rău în timpul călătoriei sau dacă observă o persoană care are nevoie de ajutor, astfel încât călătoria cu trenul în condiții de temperaturi ridicate și chiar caniculă să decurgă fără incidente, în special pentru persoanele cu sensibilitate crescută la căldură sau care nu suportă temperaturile ridicate din cauza unor afecțiuni medicale.
Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro<http://www.cfrcalatori.ro>, secțiunea Mers Tren Trafic Intern<https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries>, să ne contacteze la numărul de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), la numerele de telefon de la gările CFR publicate pe site la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE<https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/> sau să se adreseze personalului nostru din stații.
Mulțumim tuturor pentru înțelegere.- mai transmite sursa citată.
Despre CFR Călători:
Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători S.A. este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată. CFR Călători contribuie la libera circulaţie a persoanelor în interiorul şi în afara ţării, în condiții ecologice și de siguranță.
Politica pe care managementul companiei o promovează este de a furniza servicii de calitate de transport feroviar de pasageri, cu un angajament față de societate în sensul garantării accesibilității pentru toate categoriile de cetăţeni.
Citește și:
Cod Galben în Dobrogea. Valul de căldură se intensifică mâine la malul mării!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii