Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
16:46 15 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Călători contestă atribuirea contractului pentru 13 rame electrice noi și susține că oferta sa a fost incorect evaluată

ro

15 Dec, 2024 14:26 145 Marime text
Foto cu rol ilustrativ, Sursa foto: CFR
  • CFR Călători anunță intenția de a contesta hotărârea comisiei de achiziție organizată prin Bursa Română de Mărfuri, privind atribuirea contractului pentru furnizarea a 13 rame electrice noi.

CFR Călători anunță intenția de a contesta hotărârea comisiei de achiziție organizată prin Bursa Română de Mărfuri, privind atribuirea contractului pentru furnizarea a 13 rame electrice noi, argumentând că oferta sa a fost incorect evaluată și că nu a fost considerată corectă diferența de preț față de operatorul privat declarat câștigător.

Referitor la licitația organizată de către Bursa Română de Mărfuri (B.R.M) pentru atribuirea de către Autoritatea de Reformă Feroviara (ARF) a contractului de achiziție “Servicii publice de transport feroviar de călători prin punerea la dispoziție a materialului rulant nou achiziționat de ARF, respectiv a trenurilor electrice inter-regionale, denumite RE-IR, destinate transportului interregional feroviar de călători”, aferente Contractului de servicii publice lot 2, CSP -L2,  pachet prin care vor fi alocate un număr de 13 rame electrice pentru operarea pe 4 rute, CFR Călători precizează că, în termenul legal, va înainta contestație la Hotărârea comisiei de achizitie prin care a fost declarat câștigător operatorul privat de călători INTERREGIONAL CALATORI SRL.
Motivul: contestația are în vedere faptul că în conformitate cu ultima oferta acceptată de către sistemul organizat de către  B.R.M, oferta CFR Călători a fost de 24.84 lei/km și nu 24.99 lei/km așa cum retine Hotărârea mai sus invocată, preț la care operatorul INTERREGIONAL CALATORI SRL nu putea fi declarat, sub nici o forma, câștigător în dauna CFR Călători, a precizat CFR Călători.

CFR Călători , care reprezintă peste 80% din piata de transport feroviar de călători este și singurul operator care a început deja operarea primei rame electrice din primul lot de 12 rame, cu toate problemele inerente începutului de drum, probleme care NU s-au datorat CFR Călători dar pe care compania le-a considerat ca fiind obligatoriu de a fi depășite în vederea creșterii calității serviciului de transport prin operarea materialului rulant nou care este achiziționat prin diferite programe, de către statul Român.

În acest sens CFR Călători a participat și va participa la toate procedurile organizate pentru atribuirea spre exploatare a acestui material rulant nou.

Compania va uza de toate căile legale pentru ca acest material rulant nou să fie alocat pentru operare către CFR Călători, cu atât mai mult cu cât se estimează că exploatarea acestuia și condițiile care trebuie a fi îndeplinite, în fapt logistica necesară precum și calificarea personalului, nu pot fi asigurate în acest moment și nici chiar în viitorul apropiat, de nimeni altcineva în afara de CFR Călători.
Din păcate prin criteriile de calificare pentru participarea la licitație nu se solicită dovezi clare ale capacității de exploatare, remizare, certificare a personalului din punct de vedere al siguranței feroviare pe secțiile ce urmează a fi deservite ci simple declarații că ele vor putea fi îndeplinite după eventuala livrare.

CFR Călători este o companie responsabilă a cărei prioritate este transportul călătorilor pe calea ferată în siguranță și în condiții decente, cu toată subfinanțarea cronică la care a fost supusă în ultimii ani, a mai completat sursa citată.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii