Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:25 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR Călători Traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă în partea de Vest a țării

ro

10 Jan, 2022 09:09 1461 Marime text
În cursul acestei dimineți, 10 ianuarie 2022, condițiile meteo nefavorabile din partea de Vest a țării au condus la perturbări în circulația trenurilor astfel că traficul feroviar se desfășoară în condiții de iarnă.

Potrivit CFR Călători, mai multe trenuri înregistrează întârzieri, iar pe segmentul feroviar Ghioroc-Glogovăț circulația trenurilor se realizează cu tracțiune dublă – locomotive electrice și locomotive diesel.

CFR Călători ține permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulației și cu echipele din trenurile afectate oferind asistență călătorilor. Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulația trenurilor în condiții de siguranță.

„Recomandăm pasagerilor ca înainte de efectuarea călătoriei să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.
• numerele de telefon de la gările CFR sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
• în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), introduceţi numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Obtineţi informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
• pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web http://cfr.ro/index.php/component/content/article/2-uncategorised/4023-camere-web-2 din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
• pe site-ul pe www.cfrcalatori.ro, la Mers Tren Trafic Intern.
• la personalul nostru din staţii“ - informează CFR Călători.


Restituire contravaloare bilete

Pasagerii care au bilete și doresc să renunțe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanța neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare. Detalii pe www.cfrcalatori.ro, la secţiunea Trafic intern/Renunțarea la călătorie.

Purtarea măștii de protecție la bordul trenurilor CFR Călatori este obligatorie pe toată durata călătoriei.


Sursa foto cu rol ilustrativ: FACebook/CFR Călători
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii