Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:24 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CFR SA Traficul feroviar este în continuare afectat de ploile abundente

ro

15 Sep, 2024 09:15 503 Marime text
foto: Freepick Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează azi, 15 septembrie 2024, că traficul feroviar de pe raza Sucursalelor Regionale CF Iași, Craiova și Galați este în continuare afectat de precipitațiile abundente (ploi torențiale), care au produs inundarea căii ferate, spălarea terasamentului și apă peste ciuperca șinei.

 

Iată cum circulă trenurile 

Potrivit CFR SA, la această oră, pe raza Sucursalei Regionale CF Iași, pe intervalul de cale ferată Crasna – Zorleni, trenurile circulă cu restricție de viteză de 30 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranța traficului, iar pe intervalul Valea Seacă – Faraoani, firul I este închis, circulația feroviară realizându-se în condiții normale pe firul II.
 
Pe distanța Hanu Conachi – Independența (SRCF Galați), firul II rămâne închis, fiind afectat de inundații (apă peste ciuperca șinei). În cursul acestei dimineți, în intervalul 06:50 – 07:39 circulația feroviară a fost temporar oprită și pe firul I (a fost afectat trenul IR 12830, care va ajunge cu întâziere la destinație). În prezent, circulația feroviară pe distanța Hanu Conachi – Independența, se realizează doar pe firul I, cu restricție de viteză de 20 km/h, măsură necesară, până la retragerea apelor, pentru siguranța traficului.
 
Pe linia CF Călimănești – Cozia (SRCF Craiova), firul I rămâne în continuare închis (aluviuni provocate de ploile torențiale), circulația feroviară realizându-se în condiții normale pe firul II.
 
Secția CF neinteroperabilă Berești – Târgu Bujor – Galați (gestionar de infrastructură fiind Transferoviar Infrastructură Neinteroperabilă SRL), rămâne închisă din cauza aluviunilor aduse de ploaia torențială.
 

Personalul de specialitate este permanent pe teren pentru asigurarea condițiilor optime de trafic, dar și pentru verificarea nivelului apelor, astfel încât circulația trenurilor să poată fi reluată în condiții normale, în cel mai scurt timp de la retragerea apelor din zona căii ferate.
 
Transmitem scuze călătorilor și îi asigurăm că, odată cu retragerea apelor și remedierea, funcție de situație, a eventualelor deranjamente constatate la suprastructura căii, personalul feroviar va depune toate eforturile necesare pentru reluarea circulației trenurilor în condiții normale de trafic- mai transmiste sursa citată. 




Citește și:


Mai multe trenuri afectate de inundațiile din județele Galați, Iași și Craiova! Anunțul CFR SA
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii