Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
17:35 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chinezii vor parteneriat cu Mangalia

ro

17 Oct, 2009 03:03 1766 Marime text

chinezi.jpgVineri, primarul Mihai Claudiu Tusac a primit vizita unei delegaţii oficiale din districtul Luwan al oraşului Shanghai, din China. Delegaţia a fost formată din şase membri, sub coordonarea doamnei Jiang Jiehua, director al Comitetului de Decizie al Congresului popular din districtul Luwan din Shanghai.

Discuţiile s-au axat pe proiecte de dezvoltare turistică a sudului litoralului şi oportunităţi de investiţii. Din partea invitaţilor a luat cuvântul doamna Jiang Jiehua: „Deşi suntem pentru prima oară aici, cei mai în vârstă dintre noi au mai auzit de România. Ceea ce am reuşit să vedem până acum demonstrează că România se schimbă în bine. Shanghai-ul este o localitate cu o istorie foarte lungă, dar se construieşte atât de mult şi atât de repede încât a căpătat o înfăţişare futuristă, cu ajutorul fondurilor guvernamentale şi al investitorilor străini. Prin urmare, ştim ce înseamnă ca o regiune să fie ajutată din exterior."

Oaspeţii chinezi au apreciat că zona municipiului Mangalia are posibilităţi mari de dezvoltare şi au invitat administraţia locală să participe la un mare festival de turism, care are loc o dată la patru ani, în Luwan. Ediţia 2010 a festivalului va fi deschisă la 1 mai şi se va întinde pe o perioadă de şase luni. De asemenea, doamna Jiang Jiehua a precizat că între Luwan şi Mangalia există multiple posibilităţi de colaborare, principalele obiective ale acesteia fiind dezvoltarea turistică a Mangaliei, prin prezentarea posibilelor investiţii oamenilor de afaceri chinezi şi prin parteneriatele cultural-educaţionale.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii