Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:21 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Chiriasii ANL si-au primit cheile apartamentelor la Mangalia

ro

31 Jul, 2010 00:00 2533 Marime text
locuinte-anl-2.jpgBeneficiarii celor 80 de apartamente în regim ANL şi-au intrat ieri în drepturi, în momentul în care le-au fost înmânate cheile locuinţelor. Repartiţiile celor cinci blocuri ANL au avut loc în cadrul unei şedinţe de consiliu din luna ianuarie a acestui an. Din lista de 80 de familii pe care, iniţial, consilierii o aprobaseră în luna ianuarie şi pe care 15 solicitanţi au contestat-o în termenul legal, aleşii au decis că numai o singură cerere are temei legal.

Directorul ADPP Mangalia, Vasile Moldovan, a spus la inaugurarea imobilelor de pe strada Oituz că un singur bloc mai necesită lucrări de parchetare, care însă vor fi finalizate în cursul acestei săptămâni.

Chiriaşii vor plăti, în cursul zilei de astăzi, la sediul ADPP, prima chirie (cuprinsă între 60 şi 120 de lei, în funcţie de numărul de camere). Locuinţele vor fi închiriate pe 5 ani, cu posibilitatea cumpărării. Preţul unei locuinţe ANL este cu mult sub cel al imobiliarelor din sudul litoralului. Estimativ, un apartament cu două camere ajunge la 28.000 de euro, iar unul cu trei camere în jurul a 35.000 de euro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii