Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:40 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cimitir înființat de Muftiatul Cultului Musulman. Comentariile și observațiile pot fi depuse până pe 15 aprilie la APM Constanța

ro

09 Apr, 2020 00:00 2719 Marime text

Muftiatul Cultului Musulman a solicitat de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța acord de mediu pentru construirea unui cimitir musulman, în municipiul Constanța, stradă nespecificată, parcela A116/9.
 
Ulterior, Autoritatea pentru Protecția Mediului Constanța a anunțat  că nu este necesară evaluarea impactului asupra mediului, pentru proiectul: „Construire cimitir musulman”. Proiectul deciziei de încadrare și motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul Agenției pentru Protecția Mediului Constanța. Comentariile, observațiile și propunerile publicului interesat se pot înainta până la data de 15.04.2020.
 
Terenul este amplasat în exteriorul arealului urban, în extravilanul municipiului Constanța, dar în zona metropolitană a acestuia. Lotul studiat are o bună accesibilitate dată de DN3. Terenul nu este ocupat în prezent de construcții, conform PUG Constanța aprobat prin HCL Constanța nr. 653/25.11.19199, a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCL nr. 927/18.12.2015. Potrivit certificatului de urbanism emis de Primăria Municipiului Constanța, nr. 3331 din 1.11.2017, terenul se află în extravilanul municipiului Constanța.
 
Vecinătățile imediate sunt: la nord - teren în extravilanul municipiului Constanța, la est - parcela nr. cadastral 246384; la vest - teren în extravilanul municipiului Constanța, iar la sud - DN 3. Terenul va cuprinde următoarele construcții: locuință de serviciu și zonă birou pentru administrator; clădire ce adăpostește sala de rugăciune, grupuri sanitare, spațiu tehnic (depozitare, depozitare unelte și deșeuri), sală de spălare a celor trecuți în neființă; zonă de parcare. De asemenea, sunt prevăzute împrejmuiri pe toate laturile terenului ce face obiectul documentației. Acestea vor avea înălțimea de maximum 2 metri, din care un soclu opac de 0,60 m și o parte transparentă dublată cu gard viu.
 
Citește și:
 
Răspunsul primit de Muftiatul Cultului Musulman de la Agenția pentru Protecția Mediului Constanța privind noul cimitir

Muftiatul așteaptă avizul arhitectului-șef al municipiului Constanța pentru înființarea cimitirului musulman (document)


                  
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii