Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cinci cetățeni străini luați în custodie de polițiștii de la Imigrări. Ce nereguli au fost constatate

ro

12 Oct, 2023 14:13 846 Marime text
Foto: ImigrăriPoliţiştii de imigrări din cadrul Direcţiei pentru Imigrări a Municipiului București au desfășurat ieri o acțiune privind combaterea șederii ilegale și a muncii nedeclarate a străinilor pe teritoriul țării noastre. Cinci persoane aflate în situații ilegale au fost luate în custodie publică. Pe linia muncii nedeclarate a străinilor, o societate comercială a fost sancționată cu amendă în valoare de 3.000 de lei.
 
Potrivit IGI, la data de 11 octombrie a.c., polițiștii de imigrări din București au depistat, pe raza de competență, patru bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 35 de ani, trei din Egipt și unul din Pakistan. 

„Din verificări a reieșit că bărbații din Egipt au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă, însă nu au respectat condițiile pentru prelungirea șederii, iar la momentul depistării se aflau în ședere ilegală.
 
În continuarea verificărilor s-a stabilit că pe numele bărbatului din Pakistan a fost emisă decizie de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 zile de pe teritoriul țării noastre, însă nu a fost respectată.
 
Cele patru persoane au fost introduse în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe României“ - au mai precizat reprezentanții IGI.

 
De asemenea, la ieşirea din ţară, pe numele străinilor va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru perioade de un an, respectiv un an și 6 luni, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
 

„În aceeași zi, polițiștii de imigrări din București au preluat de la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport “Henri Coandă”, un bărbat de 25 de ani, din India. 
Acesta a fost transferat din Austria în baza Regulamentului Dublin.
 
Bărbatul este bănuit de infracțiunea de trecere frauduloasă a frontierei de stat și a fost introdus în Centrul de Cazare a Srăinilor Luaţi în Custodie Publică Otopeni, până la îndepărtarea de pe teritoriul țării noastre.
 
La ieşirea din ţară, pe numele persoanei în cauză va fi instituită măsura interzicerii intrării pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, pentru o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile actului normativ menționat anterior.
 


Pe linia combaterii muncii ilegale, poliţiştii de imigrări au finalizat verificările pentru două societăți comerciale de pe raza de competenţă. 
Într-un caz nu au fost constatate nereguli, iar în cel de-al doilea caz, reprezentantul societății comerciale a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 3.000 lei, în conformitate cu O.G. 25/2014 privind încadrarea în muncă şi detaşarea străinilor pe teritoriul României şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România“ - au mai menționat reprezentanții IGI.
 

Citește și: 

Rezultate obținute de polițiștii de Imigrări în ultimele două zile
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii