Cine a fost la cârma Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din anul 1990 până astăzi. Directorul cu cel mai lung mandat
Cine a fost la cârma Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa din anul 1990 până astăzi. Directorul
04 Feb, 2019 00:00
ZIUA de Constanta
4911
Marime text
De-a lungul anilor, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa a avut diferite denumiri. Astfel, în perioada septembrie 1990 - 1992, instituţia s-a numit Agenţia pentru Supravegherea şi Protecţia Mediului Constanţa. Între anii 1992 - 2001, s-a numit Agenţia de Protecţie a Mediului Constanţa, iar între anii 2001- 2003 - Inspectoratul de Protecţia Mediului Constanţa. Din anul 2013 până în prezent se numeşte Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa.
APM Constanţa este o instituţie publică cu personalitate juridică, aflată în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, cu statut de serviciu public deconcentrat, finanţată de la bugetul de stat. Aceasta îndeplineşte la nivel judeţean atribuţiile Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, respectiv implementarea politicilor, a strategiilor şi a legislaţiei în domeniul protecţiei mediului la nivel judeţean. Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa emite acte de reglementare în domeniul protecţiei mediului, în conformitate cu competenţele atribuite de către Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, prevăzute în legislaţia în vigoare. Mai mult, Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa asigură, prin serviciile, birourile şi compartimentele de specialitate, realizarea activităţilor de protecţie a mediului la nivelul judeţului Constanţa.
De la înfiinţare şi până în prezent, nu a existat nicio funcţie de „director general“ sau „director general / director adjunct“ în cadrul instituţiei. Menţionăm că, de la înfiinţarea agenţiei, a existat o singură perioadă în care în cadrul structurii organizatorice au fost prevăzute posturi de „directori adjuncţi“.
Cei care au condus instituţia sunt:
Sergiu Tănase (director) - septembrie 1990 - februarie 1992
Vasile Petro (director) - martie 1992 - februarie 1993
Petre Mărcuţă (director interimar) - martie 1993 - aprilie 1994
Nicolae Prodan (director) - mai 1994 - august 1995
Alexandru Drăgan (director interimar) - septembrie 1995 - noiembrie 1995
Ion Săndulescu (director) - decembrie 1995 - mai 1996
Alexandru Drăgan (director interimar) - iunie 1996 - decembrie 1997
Ion Săndulescu (director) - ianuarie 1997 - martie 1997
Vasile Petro - aprilie 1997 - iulie 1999
Ani Rodica Merlă (director interimar) - aprilie 1997 - iulie 1999
Tudorel Lupu (director) - septembrie 1999 - ianuarie 2001
Catiuşa Tompoş (inspector-şef) - februarie 2001 - martie 2003
Maria Buzea (inspector-şef) - aprilie 2003
Daiana Oprescu (inspector-şef interimar) - mai 2003
Traian Petrescu (director executiv) - iunie 2003 - mai 2004,
Gheorghe Chivu (director executiv adjunct) - iunie 2003 - mai 2004
Daiana Oprescu (director executiv adjunct) - iunie 2003 - mai 2004
Traian Petrescu (director executiv) - ianuarie 2005 - iunie 2005
Daiana Oprescu (director executiv adjunct) - ianuarie 2005 - iunie 2005
Traian Petrescu (director executiv) - iulie 2005 - decembrie 2006
Adrian Manole (director executiv) - ianuarie 2006 - ianuarie 2009
Daiana Oprescu (director executiv interimar) - februarie 2009 - decembrie 2009
Senol Zevri (director executiv) - ianuarie 2010 - noiembrie 2011
Simona Constantin (director executiv interimar) - decembrie 2011 - aprilie 2012
Lavinia Monica Zaharia (director executiv interimar) - mai 2012 - noiembrie 2017
Tudor Nădrag (director executiv interimar) - mai 2012 - ianuarie 2018
Latif Celzin (director executiv) - februarie 2018 - până în prezent.

Iată cine s-a aflat în fruntea instituţiei de-a lungul anilor!

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii