Cine a participat la jubileul de aur al monseniorului Ştefan Ghenţa (galerie foto)
Cine a participat la jubileul de aur al monseniorului Ştefan Ghenţa (galerie foto)Peste 200 de credincioşi catolici din ţară şi din Spania şi Germania, zeci de preoţi din toată ţara, dar şi ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti au participat ieri la jubileu.
Liturghia aniversară a celor 50 de ani de slujire a bisericii catolice a fost una de înaltă încărcătură emoţională, atât pentru credincioşii prezenţi, cât şi pentru monseniorul Ştefan Ghenţa, aflat în fruntea Parohiei Romano-Catolice Sfântul Anton de Padova încă din 1991. Evenimentul a fost cu atât mai impresionant, cu cât printre cei prezenţi s-a aflat şi un grup de aproximativ 50 de persoane care au venit special pentru jubileul de aur al monseniorului tocmai din satul natal al acestuia, Luizi Călugăra, din judeţul Bacău, de la parohia „Înălţarea Sfintei Cruci". La finalul liturghiei, grupul de persoane, în frunte cu primarul din comună, Mihai Funaru, i-au dăruit monseniorului un coş imens cu flori, în semn de recunoştinţă şi consideraţie pentru propovăduirea credinţei în acest spaţiu dobrogean. Pe lângă preoţii de la celelalte parohii din ţară pe care i-a invitat, câţiva zeci confirmând prezenţa, Monseniorul Ghenţa a fost onorat ca la jubileul de aur să participe şi ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop-Mitropolit al Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti, dar şi ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului. Acesta din urmă a avut numai cuvinte de laudă faţă de monsenior, pe care a declarat că îl apreciază pentru ajutorul imens pe care i l-a acordat la momentul când a preluat Arhiepiscopia Tomisului, în urmă cu zece ani. Predica a fost ţinută de părintele Eugen Budău, iar printre invitaţi s-au aflat preotul Isidor Mărtincă - de la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, Petre Balint - parohul bisericii Sfântul Padre Pio din Constanţa, dar şi unul dintre fondatorii congregaţiei Giovanni Bosco din Constanţa, Sergio Dalantoria. Monseniorul, vizibil emoţionat, le-a mulţumit tuturor celor care au fost prezenţi, invitaţi din ţară şi din străinătate, faţă de care şi-a manifestat profunda recunoştinţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp