Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:10 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine prinde contractul pe trei ani Boom de milioane de euro pentru trama stradală

ro

23 Nov, 2011 01:12 4772 Marime text
Confort_Urban_2.jpgCu un an înainte de alegerile locale, SRL-ul Consiliului Local, Confort Urban SRL, administrator al tramei stradale a municipiului Constanţa, scoate la licitaţie un contract de o valoare imensă, nu mai puţin de 42.472.234 de milioane de euro, ce se va derula pe o perioadă de trei ani, până în 2014 inclusiv

Menţionăm că până acum, de când s-a constituit acest SRL din subordinea Consiliului Local, cei de la Confort Urban nu au mai fost dispuşi să aloce atât de mulţi bani pentru un astfel de contract, un maxim de 182.630.607 lei fără TVA. Cel puţin aşa arată datele publicate pe site-ul Sistemului Electronic de Achiziţii Publice din 2007 până în prezent.

Confort_Urban_1.jpgLa capitolul necesitate şi oportunitate a proiectului, Confort Urban spune că este necesară alocarea de fonduri pentru lucrările de întreţinere şi de reparaţii curente, având în vedere că o parte dintre lucrările executate între anii 2002 - 2007 au depăşită perioada duratei de exploatare ori de garanţie. Eşalonarea contractului pe trei ani este cauzată de imposibilitatea Consiliului Local de a susţine financiar aceste investiţii.

Confort_Urban_3.jpgPotrivit anunţului de participare numărul 131673/22.11.2011, contractul vizează „Întreţinerea, repararea şi modernizarea tramei stradale a municipiului Constanta pentru anii 2012, 2013, 2014", dar şi marcajele rutiere orizontale şi verticale aferente. De asemenea, în acest preţ este inclusă şi prestarea serviciilor de proiectare a documentaţiilor tehnice şi a detaliilor de execuţie aferente acestor lucrări. Suprafaţa totală pe care se va lucra va fi de 650.000 de metri pătraţi de carosabil şi 220.000 de metri pătraţi de trotuare.

Confort_Urban_21.jpgSocietăţile care vor să pună mâna pe acest contract trebuie să achite o garanţie de participare de 3.255.000 lei, iar oferta trebuie să fie valabilă 90 de zile. De asemenea, este menţionat şi cuantumul garanţiei de bună execuţie în valoare de 1,7% din valoarea totală a contractului. Proiectul este finanţat din buget local, iar cofinanţarea vine din partea antreprenorului, în procent de 70%, conform HCLM 205/2011. Cu alte cuvinte, firma ce va câştiga acest contract va trebui să aibă disponibilitate financiară substanţială pentru a putea susţine lucrările pe care Primăria le va achita la o anume perioadă de timp.

Aşa cum se arată în anunţul de participare la licitaţie, forma juridică pe care o va lua grupul de operatori economici căruia i se atribuie contractul este asociere conform art. 44 din OUG nr. 34/2006 cu modificările şi completările ulterioare. Dintre condiţiile pe care ofertanţii trebuie să le îndeplinească amintim: cifra de afaceri pentru 2008, 2009 şi 2010 trebuie să fie mai mare sau egală cu 309.000.000 lei fără TVA, ofertantul trebuie să demonstreze că are acces la soluţii de finanţare şi să prezinte o ofertă angajantă, irevocabilă şi necondiţionată de achiziţie a biletelor la ordin, emise de o instituţie financiară din România sau similară, să fi realizat în ultimii cinci ani contracte de achiziţie de bilete la ordin pentru o valoare de cel puţin 30 de milioane de euro pentru o perioadă de 30 de luni de la semnarea contractului. În plus, aceştia trebuie să prezinte o listă a lucrărilor de drumuri şi a marcajelor rutiere efectuate în ultimii cinci ani şi lista cu serviciile de proiectare prestate în ultimii trei ani. Criteriul de atribuire a contractului este preţul cel mai mic oferit de participanţi după ce toate condiţiile au fost îndeplinite. Deschiderea ofertelor va avea loc pe 6 ianuarie 2012, la ora 12.00, la sediul autorităţii contractante

Ce lucrări se vor face din aceşti bani

Potrivit celor declarate de directorul Confort Urban SRL, Viorel Farcaş, contractul care vizează întreţinerea şi reparaţiile la trama stradală este scos la bătaie pentru că cel încheiat pe o perioadă de zece ani cu antreprenorul anterior, Shapir Structures, expiră la finele acestei luni. Până când se va încheia contractul cu firma nouă, lucrările de urgenţă se vor efectua cu angajaţii SCIL Confort Urban. De banii scoşi la bătaie contractul vizează reabilitarea tuturor trotuarelor pe care nu s-a intervenit până acum, reabilitarea bulevardului I. C. Brătianu, afectat ca urmare a efectuării lucrărilor de tragere a conductelor, plus amenajarea de parcări. De asemenea, vor fi asfaltate străzile din Palazu Mare, unde s-au făcut intervenţii în ceea ce priveşte amenajarea canalizării, dar şi câteva străzi din cartierul Compozitorilor, unde s-au extins construcţiile. Acestora li se adaugă şi lucrările care vor fi efectuate la solicitarea constănţenilor, plus realizarea de sensuri giratorii, trei fiind deja în plan a fi realizate anul viitor, imediat ce vremea va permite. Cu alte cuvinte, toate intervenţiile care ţin de reparaţii curente la carosabil vor fi efectuate de firma care va pune mâna pe acest contract gras la începutul anului viitor.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii