Cine spune adevărul? Radu Mazăre versus DNA
Cine spune adevărul?: Radu Mazăre versus DNA
17 Apr, 2014 00:00
ZIUA de Constanta
2292
Marime text
Ultimul dosar în care este implicat primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, se pare că îi dă acestuia mult mai mare bătaie de cap. Dintr-o dată, edilul constănţean pozează într-un cetăţean disciplinat, care, surprinzător pentru atitudinea lui de până acum, se prezintă chiar şi la DNA Bucureşti atunci când este chemat. Să nu uităm însă că în dosarul cu pricina, în care Radu Mazăre este acuzat că ar fi luat 175.000 de euro mită de la Avraham Morgenstern, administratorul firmei Shapir Structures SRL, societate care a construit blocurile din Campusul Social „Henri Coandă”, cei doi au fost reţinuţi de DNA Bucureşti pentru 24 de ore.
Deşi procurorii i-au prezentat pe Mazăre şi pe Morgenstern cu propunere de arestare preventivă, instanţa a decis să fie judecaţi în libertate sub control judiciar. Astfel că, în fiecare zi de marţi, Mazăre trebuie să se prezinte la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Constanţa.
În urmă cu două zile, la intrarea în sediul IPJ, Mazăre declara: „Am venit la Poliţie conform programului pe care l-am stabilit. Am întârziat puţin, un sfert de oră, sper să nu mă certe poliţistul, iar mâine (n.r. miercuri), la ora 10.00 dimineaţa, mă prezint la DNA pentru că se poate şi... Dacă sunt convocat, întotdeauna m-am prezentat, asta o să fac mâine la 10.00. La Bucureşti”.
Şi totuşi...
Contrar celor spuse acum, în urmă cu câţiva ani primarul nu părea să acorde la fel de multă importanţă întâlnirilor cu procurorii. Redăm în continuare un fragment din rechizitoriul faimosului dosar al retrocedărilor, în care primarul de azi pare să fie contrazis de procurori. Iată ce se precizează la pagina 173 din rechizitoriul retrocedărilor: „Faţă de învinuitul Mazăre Radu Ştefan, urmărirea penală a fost începută prin rezoluţia din 8.12.2005 (vol.90, f: 15-34). I s-au adus la cunoştinţă învinuirile, i s-a pus la dispoziţie materialul de urmărire penală administrat până în acel moment, după care a fost audiat în calitate de învinuit (vol. 103, f: 1-2, 6-29, 30-259).
După extinderea urmăririi penale şi aducerea la cunoştinţă a ordonanţei din 25.07.2007 (vol. 90, f:37-128), deşi a precizat că va face declaraţii ulterior, învinuitul nu s-a prezentat, în mod nejustificat, la niciunul din cele două termene la care a fost citat pentru audieri (vol. 3-5; vol. 104, f: 101, 108, 110; vol. 106, f: 106, 107, 113).
Învinuitului nu i s-a prezentat materialul de urmărire penală deoarece, în mod nejustificat, nu s-a prezentat la niciunul din cele trei termene la care a fost citat pentru această procedură (vol. 104, f: 7-9, 15-16, 138; vol. 106, f: 260, 261, 263, 285, 290, vol. 107, f: 97-100, 107, 257, 263, 265-267, 269-272)”.
La bine şi la greu
Nu este prima dată când Mazăre susţine că el s-a conformat ori de câte ori a fost nevoie în faţa justiţiei, deşi, aşa cum reiese din rechizitoriul dosarului retrocedărilor, lucrurile nu au stat întotdeauna chiar aşa.
Deloc de neglijat este faptul că acelaşi discurs l-am mai întâlnit o dată anul acesta, mai exact în luna ianuarie, după ce preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, partener de afaceri al primarului Mazăre, a fost ridicat din faţa Consiliului de către procurorii DNA şi dus la audieri. Şi atunci, atât Mazăre, cât şi Constantinescu au ieşit la un post local de televiziune şi au pozat în cetăţeni disciplinaţi, care s-au prezentat întotdeauna în faţa justiţiei: „Eu și cu Mazăre, și cu echipa noastră, nu am plecat niciodată din fața justiției. (...) Deci toate procesele în care eu sunt implicat ca cetățean sau ca președinte al CJC, sau ca și consilier județean, sau ca și consilier municipal, toate aberațiile și abuzurile făcute de DNA - poliția politică le-am câștigat în instanță. Deci, dacă toate astea, și la toate am fost cu avocatul, la toate am dus documentații, la toate am dus probe...”, declara Nicuşor Constantinescu în seara zilei de 15 ianuarie, în timp ce Radu Mazăre completa şi el: „Păi, bă, nenorociților de procurori, Nicușor e de 10 ani cu mine în procese, suntem acuzați, suntem judecați și nu a părăsit nimeni România”. În concluzie, aşa cum am arătat mai sus, din rechizitoriul din dosarul retrocedărilor, reiese că Mazăre nu a fost întotdeauna „disciplinat“ în relaţia cu justiţia.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii