Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:25 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine sunt cei 47 de președinți ai SUA. Deciziile lor au influenţat destinul omenirii

ro

06 Nov, 2024 14:38 460 Marime text

 
 
 Alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2024 au avut loc marți, 5 noiembrie 2024, și este cea de-a 60-a alegere prezidențială din istoria SUA. Votanții au ales un președinte și un vicepreședinte pentru un mandat de patru ani.

Kamala Harris și Donald Trump au fost umăr la umăr într-o cursă extrem de strânsă. Dar cursa a fost câștigată de Donald Trump. 
 
Lista Preşedinţilor SUA de-a lungul timpului conţine nume importante ale căror decizii au influenţat destinul omenirii.
 

Cine a fost primul președinte al SUA

În anul 1776, Statele Unite ale Americii a declarat independența față de Regatul Unit al Marii Britanii, însă prima Constituție a fost finalizată în 1787. În anul 1789, George Washington, una dintre figurile emblematice ale Războiului de Independență și semnatar al Declarației de Independență, a fost ales primul președinte al SUA.

A avut două mandate consecutive, din 30 aprilie 1789 până în 4 martie 1797 și din 4 martie 1797 până în 4 martie 1801. Vicepreședinții săi au fost John Adams, în primul mandat, și Thomas Jefferson, în al doilea mandat. 

 
 
Lista Preşedinţilor SUA din 1789 până în prezent

1. George Washington – 1789-1797
2. John Adams – 1797-1801
3. Thomas Jefferson – 1801-1809
4. James Madison – 1809-1817
5. James Monroe – 1817-1825

6. John Quincy Adams – 1825-1829
7. Andrew Jackson – 1829-1837
8. Marin Van Buren – 1837-1841
9. William H. Harrison – 1841
10. John Tyler – 1841-1845
11. James K. Polk – 1845-1849
12. Zachary Taylor – 1849-1850
13. Millard Fillmore – 1850-1853
14. Franklin Pierce – 1853-1857
15. James Buchanan – 1857-1861
16. Abraham Lincoln – 1861-1865
17. Andrew Johnson – 1865-1869
18. Ulysses S. Grant – 1869-1877
19. Rutheford B. Hayes – 1877-1881
20. James Abraham Garfield – 1881 
21. Chester A. Arthur – 1881-1885
22. Grover Cleveland – 1885-1889
23. Benjamin Harrison – 1889-1893
24. Grover Cleveland – 1893-1897
25. William McKinley – 1897-1901
26. Theodore Roosevelt – 1901-1909
27. William H. Taft – 1909-1913
28. Woodrow Wilson – 1913-1921
29. Warren Gamaliel Harding – 1921-1923
30. Calvin Coolidge – 1923-1929
31. Herbert Hoover – 1929-1933
32. Franklin D. Roosevelt – 1933-1945
33. Harry S. Truman – 1945-1954
34. Dwight. D. Eisenhower – 1953-1961
35. John F. Kennedy – 1961-1963
36. Lyndon B. Johnson – 1963-1969
37. Richard Nixon – 1969-1974
38. Gerald Ford – 1974-1977
39. Jimmy Carter – 1977-1981
40. Ronald Reagan – 1981-1989
41. George H. W. Bush – 1989-1993
42. Bill Clinton – 1993-2001
43. George W. Bush – 2001-2009
44. Barack Obama – 2009-2017
45. Donald Trump – 2017-2021
46. Joe Biden – 2021-2024
47. Donald Trump -2024-2028 


Citește și:

Klaus Iohannis l-a felicitat pe Donald Trump pentru victorie- „România, un aliat strategic puternic al SUA”

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii