Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:18 03 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine va fi noul director de creaţie al casei de modă Gucci

ro

29 Jan, 2023 12:53 1734 Marime text
foto: Pexels

 Italianul Sabato De Sarno, actualul director de modă al casei Valentino, va prelua funcţia de director de creaţie al brandului Gucci, după demisia lui Alessandro Michele de la sfârşitul anului 2022, au anunţat sâmbătă într-un comunicat comun reprezentanţii companiei Gucci şi cei ai grupului Kering, din care face parte casa italiană, informează AFP.

Creatorul de modă napolitan, care coordona până acum colecţiile masculine şi feminine ale casei Valentino, "îşi va prelua noile responsabilităţi imediat după ce se va elibera de obligaţiile asociate funcţiilor sale actuale" şi va prezenta "prima sa colecţie în cadrul Săptămânii Modei Feminine de la Milano, în septembrie 2023", precizează comunicatul de presă., citat de Agerpres.ro. 

El îi urmează în această funcţie stilistului Alessandro Michele, care a părăsit casa Gucci în noiembrie 2022, unde a deţinut timp de şapte ani funcţia de director de creaţie.

Angajat în 2015 pentru a salva brandul Gucci şi pentru a relansa vânzările sale în scădere, Alessandro Michele a oferit casei italiene un nou suflu prin intermediul unor colecţii îndrăzneţe, care conţineau adeseori motive florale şi ludice.

Deşi a marcat istoria casei Gucci, acest stilist nu a reuşit totuşi să îi relanseze vânzările cu aceeaşi vigoare de care beneficiau concurenţii săi.

Sabato De Sarno va conduce atelierul de creaţie de la Gucci şi va colabora cu CEO-ul casei de modă, Marco Bizzarri. El va avea sarcina "de a defini şi de a exprima viziunea creativă a casei Gucci prin colecţii feminine şi masculine, marochinărie, accesorii şi lifestyle".

Acest creator de modă şi-a început cariera la Prada în 2005, apoi s-a alăturat casei Dolce & Gabbana înainte să înceapă să lucreze pentru Valentino în 2009, unde a urcat în ierarhie până a devenit director de modă.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii