CJC-iştii, din nou la grevă spontană pe banii statului (galerie foto)
CJC-iştii, din nou la grevă spontană pe banii statului (galerie foto)Pentru a treia zi, dar nu consecutivă, angajaţii din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa au ieşit timp de două ore în faţa instituţiei, pentru un protest aşa-zis spontan, manifestând aceeaşi nemulţumire ca şi până acum şi solicitând revenirea la salariile pe care le aveau înainte de reducerea sporurilor şi de tăierea a 25% din remuneraţia pe care o primesc lunar
Dacă joia şi vinerea trecută, angajaţilor de la CJC, li s-au alăturat cei din cadrul Primăriei Constanţa, dar şi cei de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, ieri, CJC-iştii şi-au strigat singuri nemulţumirile. Mult mai puţin zgomotoşi decât până acum, cei aproape 100 de funcţionari care au ieşit din instituţie pentru două ore de protest nu şi-au mai strigat cu atâta înverşunare nemulţumirile. Ce-i drept, nu aveau nici concursul colegilor de la Primărie, care s-au mobilizat mult mai bine decât vecinii din CJC. Printre puţinii oameni care au ieşit la protest au fost zărite şi câteva feţe importante din prim-planul CJC-ului, ce-i drept mai puţine decât au ieşit în prim zi a revendicărilor: Bodgan Dima - director la Direcţia de Buget Finanţe din cadrul CJC, Radu Volcinschi - directorul Direcţiei Generale de Administraţie Publică şi Juridică, dar şi secretara CJC-ului, Mariana Belu, care nu s-a alăturat grupului de protestatari, stând doar deoparte, asistând la spectacolul pe care îl dădeau colegii lor. Niciunul dintre cei trei „oameni de vază“ din CJC care s-au alăturat protestului nu şi-a strigat nemulţumirea în gura mare precum colegii. Ce-i drept, păreau a fi cel mai bine îmbrăcaţi dintre toţi cei prezenţi în faţa instituţiei.
După ce au stat la poze şi după ce şi-au spus în faţa camerei nemulţumirile, CJC-iştii au făcut un marş în tăcere prin faţa Prefecturii, a Curţii de Conturi Constanţa, până la Miga - bulevardul Tomis - înapoi în faţa CJC. L-au aşteptat chiar şi pe şeful lor, Nicuşor Constantinescu, care nu a sosit la sediul Consiliului Judeţean Constanţa până la 12.30 când s-a spart gaşca. Chiar dacă au protestat, şi zilele trecute, dar şi ieri, angajaţii din CJC sunt plătiţi, fără ca nimeni să le ţină vreo evidenţă în acest sens.
Potrivit celor declarate de purtătorul de cuvânt al CJC, Cristian Moldovanu, protestul va continua în fiecare zis până când „fluturaşul de salariu va arăta altfel decât este acum“. „Poate o să găsim şi alte forme de protest care să aibă un impact mai puternic faţă de cel pe care îl are protestul nostru. O să protestăm în fiecare zi. Cerem să nu mai fim repartizaţi în categorii gen funcţionari de mâna a doua şi funcţionari guvernamentali. Vestita lege a salarizării nu este bună. Cei de la Finanţe, de exemplu, vor avea alt tip de salarizare, funcţionarii din administraţia publică vor rămâne iar ultimii. Dacă nu ieşim o să spună că suntem mulţumiţi“. Cât despre serviciile care în timpul protestului funcţionează, Moldovanu a susţinut că doar urgenţele vor fi rezolvate. Urgenţe care, în traducere liberă, înseamnă continuarea distribuirii burselor pentru elevi, programul CJC, sau elaborarea documentaţiilor pentru fondurile europene. „Cererile ministerelor de a face şi reface tot felul de informaţii care sunt publice şi care pot fi găsite şi pe site-ul instituţiei noastre nu sunt o urgenţă“.
Funcţionarii din Primărie şi-au văzut de treabă
Purtătorul de cuvânt al Sindicatului Liber al Salariaţilor din Administraţia Publică Locală, Antuanela Dancu, ne-a declarat ieri dimineaţă că funcţionarii din Primărie nu se alătură protestului colegilor lor din CJC şi că ei îşi desfăşoară activitatea în condiţii normale: „Nu avem niciun fel de autorizaţie să protestăm. Colegii de la CJC fac parte din alt sindicat. Noi nu avem nimic de-a face cu partea politică, noi suntem funcţionari publici. Dacă sunt 10 - 15 colegi care vor dori să participe la protest, eu nu pot să-i împiedic cu nimic“.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp