CJC reia licitația pentru rest de lucrări la Centrul de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni Alzheimer
CJC reia licitația pentru rest de lucrări la Centrul de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni Alzheimer
25 Aug, 2024 11:06
ZIUA de Constanta
480
Marime text
Consiliul Județean Constanța organizează o nouă licitație ce vizează execuția de lucrări pentru obiectivul de investiții „Extindere UAMS Agigea prin înființarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecțiuni Alzheimer” - rest de executat.
Facem mențiunea că autoritatea contractantă a anulat o licitație similară pe 2 august a.c., deoarece toate ofertele, cererile de participare sau proiectele au fost retrase sau au fost considerate inadmisibile.
Valoarea estimată a lucrărilor este de 3.774.891,15 lei.
Ofertantul trebuie să demonstreze că a dus la bun sfârșit, în ultimii 5 ani, calculați până la data limită de depunere a ofertelor, lucrări similare cu cele care fac obiectul contractului ce urmează să fie atribuit, în cadrul a maxim 3 contracte de lucrări similare.
Noul termenul limită pentru depunerea ofertelor este 16 septembrie 2024, ora 15.00 în SEAP.
Prin „lucrări duse la bun sfârşit” în cadrul perioadei de 5 ani se înțelege:
• lucrări recepționate pe obiecte, care sunt însoțite de proces-verbal de recepție întocmit în conformitate cu prevederile legale şi tehnice din domeniul din care face parte obiectul contractului;
• lucrări recepționate însoțite de proces-verbal la terminarea lucrărilor;
• lucrări recepționate însoțite de proces-verbal de recepție finală.
Amintim că, în martie 2024, CJ Constanța a propus aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Extindere UAMS Agigea prin înfiinţarea unui centru de îngrijire a persoanelor cu afecţiuni Alzheimer”. Valoarea totală a investiției, fază PT, este de 5.184.392,81 lei fără TVA, din care C+M 3.293.394,56 lei fără TVA. Durata de realizare este de 6 luni.
Indicatorii tehnico-economici pentru faza DALI este de 10.148.974,47 lei fără TVA, din care 7.401.955,06 lei fără TVA reprezintă C+M. Durata de realizare este de 24 de luni calendaristice.
În urma finalizării proiectării restului de executat, CJC intenționează să finalizeze lucrările aferente proiectului mai sus amintit. Clădirea are regim de înălțime S+P+2E, cu o suprafață aproximativă de 445,61 mp la sol. Prin finalizarea acestei construcții se va asigura creșterea confortului pacienților ce suferă de Alzheimer, va spori condițiile pentru îngrijirea acestora și va ușura munca depusă de cadrele medicale ce vin în sprijinul pacienților.
În cadrul lucrărilor rămase de executat, se vor finaliza instalațiile necesare bunei funcționări a imobilului fiind proiectate instalații de detecție, semnalizare și avertizare incendiu și se va amplasa o centrală de alarmare incendiu și un rezervor subteran de înmagazinare a apei cu o capacitate de 115 mc pentru stins incendiu. În ceea ce privește încălzirea, aceasta va fi asigurată de o central termică de 120 kw ce va funcționa pe bază de combustibil gazos, ce va prelua agentul termic produs de pompele de căldură. În ceea ce privește mansarda ce a făcut parte din proiectul inițial și este amplasată peste Corp C1, aceasta va face parte din proiectul „Lucrări de reabilitare și modernizare a corpului C1 - Unitatea de Asistență Medico-Socială Agigea”, lucrare distinctă ca urmare a încadrării Corpului C1 în clasă de risc seismic RS II și care în urma lucrărilor propuse se va încadra în RS IV.
Reabilitarea propusă va viza, în mod special, creșterea confortului pacienților cu nevoi medico-sociale, va spori condițiile esențiale pentru îngrijirea acestora și va ușura munca depusă de cadrele medicale ce vin în sprijinul pacienților. Se va consolida și întări structura de rezistență a clădirii, se va continua amenajarea etajului 2, termoizolarea completă a clădirii, schimbarea tâmplăriei și introducerea finisajelor exterioare noi.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
CJ Constanța aprobă un proiect ce vizează înființarea unui centru pentru persoanele diagnosticate cu boala Alzheimer (DOCUMENT)
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii