Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
22:18 04 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJC Verificări la Spitalul Județean Constanța. Ce nereguli au fost depistate

ro

09 Mar, 2021 15:47 2525 Marime text
  • Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu, a dispus efectuarea unui control la Spitalul Clinic Județean de Urgență „ Sf. Apostol Andrei” Constanța.

Controlul desfășurat a vizat: verificarea respectării prevederilor legislației în domeniul achizițiilor publice în perioada 2019 – 2021, verificarea modului de externalizare a serviciilor medicale și nemedicale, analiza situațiilor economico-financiare aferente anului 2020, precum și modul de organizare și desfășurare a procedurilor de recrutare și selecție personal.

În ceea ce privește modalitatea de realizare a achizițiilor directe s-au constatat unele încălcări ale principiilor transparenței și tratamentului egal, astfel, au fost realizate și achiziții care nu au asigurat în totalitate un mediu concurențial. Totodată, în cadrul procedurilor de atribuire au fost identificate anumite nereguli în interpretarea și aplicarea normelor legale în achizițiile publice. Urmărirea modalității de îndeplinire a obligațiilor contractuale a fost realizată superficial de către SCJU. De exemplu, în cazul furnizărilor de servicii, rapoartele de activitate lunare, emise de prestatori, nu reflectă întocmai, îndeplinirea obligațiilor contractuale asumate.

În urma verificării procedurilor de încheiere a contractelor de externalizare a serviciilor medicale și nemedicale precum și a contractelor de asociere în participațiune, au fost constatate nereguli, dintre care menționăm: nerespectarea principiilor liberei concurențe, a transparenței și a tratamentului egal, neutilizarea cu eficiență a fondurilor publice, fapte ce au dus la crearea unor condiții nefavorabile pentru unitatea sanitară. În unele cazuri, titularii contractelor nu au asigurat în totalitate menținerea calității serviciilor externalizate și nici capacitatea investițională la care s-au angajat.

În urma analizei situațiilor financiare au fost constatate unele denaturări ale raportărilor, din bilanțuri, ale indicatorului de creanțe curente, ale raportărilor din contul de rezultat patrimonial, precum și cele ale indicatorului alte venituri operaționale. Aceste neconcordanțe s-au produs ca urmare a gestionării necorespunzătoare de către compartimentul de specialitate al SCJU Constanța, a contractelor de concesiune încheiate între instituția sanitară și medici sau cabinete medicale. Mai exact, în unele cazuri, nu a fost respectată procedura de calcul, facturare și încasare a chiriei care ulterior trebuia virată integral și direct la casieria instituției, după fiecare trimestru.

Echipa de control a mai constatat deficiențe în modalitatea de organizare și derulare a activităților de recrutare și angajare, precum și lipsa transparenței cu privire la posturile vacante.

De asemenea, măsurile dispuse de către auditorii Camerei de Conturi Constanța, prin rapoartele de audit extern, în urma acțiunilor de control efectuate în perioada 2016-2020, au fost îndeplinite parțial.

Raportul încheiat în urma verificărilor Corpului de Control al CJC, a fost înaintat membrilor Consiliului de Administrație al SCJU Constanța, care a analizat deficiențele constatate și a dispus conducerii unității sanitare prezentarea unui plan de măsuri pentru remedierea acestora, în cel mai scurt timp.


Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
 

Tags: Mihai Lupu


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii