Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
18:17 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Claudiu Tusac afla la mijlocul lunii daca mai este primar

ro

06 Jan, 2010 02:33 2578 Marime text
cap_1.jpgCererea formulată către Tribunalul Constanţa la finele anului trecut de edilul demis al Mangaliei, de obţinere a unui nou termen de judecată, mai „apropiat" faţă de luna aprilie, dată stabilită de judecători în procesul intentat împotriva prefectului Claudiu Palaz, a fost aprobată

Tusac a obţinut astfel drept unic termen de judecată al dosarului 14201/2008 data de 15 ianuarie, decizia instanţei fiind, potrivit legii, una definitivă şi irevocabilă.

Primarul demis are astfel două alternative: fie pierde procesul împotriva prefectului (acesta fiind susţinut în decizia sa de rapoartele Corpului de Control al MAI şi de cele ale Corpului de Control al Primului Ministru, ce recomandă aplicarea Legii 161/2003, art. 91, alin. 4 şi 6), fie îl câştigă, caz în care se va reîntoarce pe funcţie şi, firesc, în sânul unui Consiliu Local pe care a ţinut, timp de un an, să îl dizolve.

claudiu_tusac_03.jpgPrimarul interimar, Ion Mincă, numit în funcţie printr-un ordin al prefectului Claudiu Palaz, este pregătit pentru ambele situaţii. În cazul în care instanţa constănţeană va decide că ordinul lui Palaz a fost unul perfect legal, Mincă se va pregăti de alegeri.

În situaţia în care Tribunalul Constanţa va decide că Tusac are dreptate şi va decide că poate reveni pe fotoliul de primar pentru a-şi duce la capăt mandatul de încă doi ani, liderul peciştilor constănţeni spune că este gata să îi cedeze funcţia: „De dimineaţă chiar, personal, am făcut curat în biroul lui şi am dezinfectat. Îl aştept să revină, dar dacă o va face trebuie să ştie că nu va putea să se întoarcă pe un cal alb şi să se aştepte ca noi, consilierii, să punem oamenii să îl aştepte cu covorul roşu, cu focuri de artificii şi spectacole sau să o tocmim pe prietena lui, Monica Columbeanu, pe Magda Ciumac sau pe Nichita să îi aducă flori la intrarea în oraş. Părerea mea este că el trebuie să plece totuşi, din Mangalia, pentru că nu a reuşit să realizeze nimic pentru oraşul acesta, străin lui", a mai spus Mincă.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 06 Jan, 2010 23:42 Tusac nu mai trebuie sa astepte pana pe 15 ianuarie. Tusac a aflat deja ca se intoarce. Cu ce pret? Material, un pret de nimic: 35.000 euro Moral, un pret umilitor. Dar pentru etnia lui, nu conteaza! Oricum, pentru Mangalia, pretul e inrobitor!
  • surmelis argentina pusa 06 Jan, 2010 20:51 Primarul MANGALIEI este nu este vinovat ,dar cum sunt CONSILIERII LOCALI ???