CN Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa are un nou administrator provizoriu. Iată ce remuneraţie va primi!
CN Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa are un nou administrator provizoriu. Iată ce remuneraţie
07 Sep, 2018 00:00
ZIUA de Constanta
2134
Marime text
Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor Companiei Naţionale Administraţia Canalelor Navigabile SA Constanţa, întrunită în data de 12.07.2018, a luat mai multe hotărâri.
Astfel, având în vedere prezenţa acţionarului Statul Român, prin împuternicit mandatat, a reprezentantului acţionarului Fondul Proprietatea SA, în baza prevederilor Legii nr. 31/1990, republicată, a prevederilor HG nr. 519/1998, modificată şi completată prin HG nr. 599/2009 şi OUG. nr. 109/2011, cu majoritate de voturi, AGOA a decis numirea Georgetei Bumbac ca administrator provizoriu, pentru o durată de patru luni, începând cu data de 22.07.2018. De asemenea, a fost aprobată forma contractului de mandat care urmează a se semna cu administratorul provizoriu. Valoarea brută a remuneraţiei fixe lunare pentru administratorul provizoriu va fi de 8.967 de lei, cu încadrarea în prevederile bugetare.
Anişoara Cornilă a fost desemnată pentru semnarea contractului de mandat cu administratorul provizoriu în numele Ministerului Transporturilor. Nu în ultimul rând, a fost aprobată mandatarea directorului general, cu posibilitatea substituirii, pentru a îndeplini orice act sau formalitate cerute de lege pentru înregistrarea hotărârilor AGOA.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii