Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:46 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CNA a interzis postul de televiziune Russia Today în spațiul audiovizual românesc

ro

28 Feb, 2022 14:53 1675 Marime text


Consiliul Național al Audiovizualului (CNA), în calitatea sa de garant al interesului public în domeniul comunicării audiovizuale, informează că, în acest moment, la nivel național, postul Russia Today nu se mai transmite în spațiul audiovizual.  

Potrivit CNA, prin inspectorii audiovizuali din teritoriu, au fost demarate controale la distribuitorii de servicii locali pentru a se asigura că niciun post din Federația Rusă nu este retransmis pe teritoriul României.
 
Totodată, CNA va monitoriza, cu celeritate, modul în care sunt reflectate, în cadrul emisiunilor de știri și dezbateri, subiectele referitoare la agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei, urmărind informarea corectă a publicului prin verificarea informațiilor, evitarea celor care pot crea confuzie, precum și prin respectarea regulilor deontologice care presupun tratarea cu discernământ și responsabilitate a fiecărui mesaj transmis opiniei publice în legătură cu temele de acest gen. 

foto cu rol ilustrativ: unsplash/ Sam McGhee

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii